Elevii, reacție la declarațiile ministrului Anisie: Probele de competențe nu pot fi susținute online

Elevii, reacție la declarațiile ministrului Anisie: Probele de competențe nu pot fi susținute online

Consiliul Național al Elevilor arată că posibilitatea susținerii online a probelor de competențe la Bacalaureat “nu este optimă”, deoarece mii de elevi nu dispun de infrastructura necesară. Organizația reacționează astfel la recenta declarație a Monicăi Anisie, care a spus că probele de competențe de la Bacalaureatul de anul acesta s-ar putea desfășura online.

Comunicatul CNE, integral:

“Consiliul Național al Elevilor: competențele nu pot fi susținute online

Consiliul Național al Elevilor reacționează la declarația ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, privind susținerea competențelor digitale în mediul online. Considerăm că această măsură nu este optimă, întrucât mii de elevi din România nu dispun de infrastructura necesară pentru a susține aceste probe ale examenului de Bacalaureat.

Un alt argument care demonstrează faptul că probele de competențe obligatorii nu pot fi susținute online este dat de faptul că nu există niciun sistem informatic care să permită organizarea acestor probe prin garantarea obiectivității acestora. Dacă aceste competențe ar fi susținute online, ar exista probabilitatea de fraudare a examenelor, nefiind permisă o monitorizare a acestui proces. De exemplu, elevii susțin competențele digitale, dar și competențele la limba străină sub forma unui test, care nu poate fi susținut decât offline, în condiții optime și prin garantarea respectării normelor igienico-sanitare și de distanțare socială specifice contextului.

Reprezentanții elevilor din România sunt de părere că o astfel de măsură ar presupune superficilitate în organizarea acestor probe de competențe care, până la urma urmei, sunt esențiale în evaluarea elevilor. Variantele fezabile pentru aceste competențe sunt fie organizarea lor în condiții optime, offline, fie anularea acestora, dacă Ministerul Educației și Cercetării împreună cu CNSSU apreciază că prin susținerea acestor probe ar fi afectată sănătatea elevilor de clasa a XII-a.

Probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat nu pot fi organizate din două motive centrale: în primul rând, vorbim despre faptul că Ministerul Educației și Cercetării nu a luat în calcul faptul că există în continuare elevi de clasa a XII-a care nu au echipamentele necesare pentru a se conecta la sistemul educațional online. Afirmarea faptului că aceste competențe vor fi organizate online demonstrează abordarea superficială în privința acestor probe, în lipsa unui sistem informatic riguros și a unor măsuri pentru a împiedica frauda în cadrul examenului, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Articolul Elevii, reacție la declarațiile ministrului Anisie: Probele de competențe nu pot fi susținute online apare prima dată în Edupedu.

Close