Elevii din două landuri germane se întorc deja, luni, la școală. În ce condiții? Mască obligatorie și testări periodice, dispute privind vaccinarea și pregătirile pentru online

Elevii din două landuri germane se întorc deja, luni, la școală. În ce condiții? Mască obligatorie și testări periodice, dispute privind vaccinarea și pregătirile pentru online

Prezența la clasă, masca obligatorie, teste periodice – acestea sunt condițiile în care încep noul an școlar elevii din două landuri germane, Schleswig-Holstein și Mecklenburg-Pomerania Inferioară, care revin de luni la ore. Ei vor fi urmați, joi, de elevii din Hamburg, iar de lunea următoare, 9 august, de elevii din Berlin și Brandenburg. Ei dau, astfel, tonul pregătirilor pentru începerea școlii în Europa, în contextul continuării campaniilor de vaccinare, dar și al așteptărilor privind un al patrulea val Covid-19.

În Germania, educația este descentralizată și, deci, administrată la nivelul statelor (landurilor), nu la nivel federal. Landurile care s-au pronunțat până acum își exprimă dorința de a deschide școala pentru predare față în față cu toți elevii, mai ales în contextul avansurilor în campania de vaccinare. Dar, după ce, la mijlocul precedentului an școlar, statele germane au fost nevoite să treacă la școala online din cauza situației epidemiologice, ele sunt acum precaute, iar reprezentanții părinților și asociațiile de profesori insistă pentru pregătiri în cazul în care va fi nevoie, iar, de predare la distanță sau hibrid.

Condițiile de începere a școlii în Schleswig-Holstein, Mecklenburg-Pomerania Inferioară și Hamburg

Potrivit TheLocal.de, în toate cele trei landuri școala începe cu prezență fizică. În Hamburg, aceasta nu va fi obligatorie, pentru început – elevii care prezintă riscuri de sănătate sau nu vor să se testeze pentru Covid-19 pot să învețe de acasă.

Purtatul măștii va fi de asemenea obligatoriu, cu unele diferențe:

  • În Hamburg, măștile vor fi obligatorii în interiorul clădirilor
  • În Schleswig-Holstein, măștile vor fi obligatorii, în interior, pentru cel puțin 3 săptămâni
  • În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, obligația elevilor de a purta masca în clasă va dura cel puțin două săptămâni
Vaccinarea elevilor – sursă de dispute

Potrivit TheLocal.de, autoritățile din Schleswig-Holstein doresc să faciliteze vaccinarea tuturor elevilor cu vârste de peste 12 ani ai căror familii vor să o facă, chiar dacă recomandarea autorităților medicale este să se vaccineze în principal copiii care au probleme medicale. Fapt pentru care, din 19 august, elevii și angajații școlilor vor putea să se vaccineze în centre ce vor fi stabilite în 250 de școli.

  • În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, autoritățile doresc să trimită echipe mobile de vaccinare pentru elevii de peste 16 ani începând cu a doua săptămână de școală.
  • Hamburg nu dorește să ofere oportunități de vaccinare în școală.

Pe de altă parte, rețeaua publică de radiodifuziune NDR notează că planurile au stârnit dispute în rândul organizațiilor de administratori școlari și profesori și în cele de părinți, care au criticat planurile, fiecare din propriile motive:

  • Reprezentanții managerilor școlari se tem că se vor trezi la mijloc între trei tabere – susținătorii vaccinării, scepticii, respectiv cea a celor care se opun vaccinării.
  • O asociație a părinților spune că vaccinarea nu trebuie să aibă loc în timpul școlii, deoarece ar produce prea multe conflicte, fiind mai oportună o eventuală ofertă de vaccinare după ore sau la sfârșitul săptămânii, iar o altă reprezentantă a părinților este citată spunând că e prea puțin timp de gândire pentru o decizie importantă privindu-i pe copii.
Testarea elevilor

În Schleswig-Holstein și Hamburg, toți elevii și profesorii care nu au trecut prin boală sau nu sunt vaccinați trebuie să se testeze de două ori pe săptămână. În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, obligația este valabilă pentru toți elevii și pentru profesorii nevaccinați, potrivit The Local.

Argumente pentru care sistemul presează pentru școala față în față: neajunsurile educației online și nevoia de recuperare a materiei

Potrivit The Local, deși părinții, profesorii și autoritățile insistă pentru continuarea programelor de pregătire pentru școala online, în cazul în care va fi din nou necesară predarea la distanță, există în continuare temeri privind această formă de învățământ. Deși profesorii au devenit mult mai buni la predarea cu ajutorul instrumentelor digitale, viteza internetului în mediul școlar este în continuare foarte slabă, iar dotarea elevilor cu echipamente digitale este departe de unde ar fi trebuit să fie, după cum este citată reprezentanta unei organizații de părinți.

Landurile pregătesc și continuarea programelor de recuperare a materiei pierdute, care ar urma să continue pe tot parcursul anului în Schleswig-Holstein. În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, autoritățile vor să îi coopteze pe studenți și pe profesorii pensionari pentru a ajuta în programele remediale.

Măsuri similare pregătite pentru Berlin

Toți elevii se vor întoarce în clase, din 9 august, și la Berlin, oraș cu 330.000 de elevi, toți urmând să înceapă școala cu masca pe față, cel puțin în primele 3 săptămâni, potrivit Berlin Spectator. Tot în primele trei săptămâni, toți elevii vor fi testați pentru Covid-19 de trei ori pe săptămână, însemnând că se vor face săptămânal aproximativ 1 milion de teste doar în școli. Autoritățile au astfel în vedere faptul că este o perioadă de revenire din călătorii de vacanță pentru foarte mulți locuitori ai orașului.

În Brandenburg, obligativitatea măștii în clasă e prevăzută pentru cel puțin 2 săptămâni, iar elevii trebuie să facă teste de două ori pe săptămână

Foto: © Tom Wang | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Elevii din două landuri germane se întorc deja, luni, la școală. În ce condiții? Mască obligatorie și testări periodice, dispute privind vaccinarea și pregătirile pentru online apare prima dată în Edupedu.ro.

Close