Elevii cu pierderi de învățare în criza Covid-19 vor câștiga mai puțini bani de-a lungul carierei – un nou studiu Royal Society. Soluția: acțiunile remediale

Elevii cu pierderi de învățare în criza Covid-19 vor câștiga mai puțini bani de-a lungul carierei – un nou studiu Royal Society. Soluția: acțiunile remediale

Copiii care au suferit pierderi de învățare din cauza închiderii școlilor în criza Covid-19 vor pierde și bani pe parcursul carierei – reprezentând circa 3% din veniturile pe care ar urma să le obțină de-a lungul vieții, în absența unor acțiuni remediale, arată un nou raport publicat în Marea Britanie. Acesta vine în continuarea altor analize similare – precum cea invocată recent, la conferința World Vision România, de cercetătorul român Șerban Iosifescu.
  • La evenimentul de săptămâna trecută, Ștefan Iosifescu, președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar, cita un studiu McKinsey ce arăta că “echivalentul câștigurilor pe un an întreg va fi pierdut din cauza pierderilor de învățare în timpul pandemiei”. Detalii despre acel studiu – aici

Dacă analiza McKinsey este aplicabilă situației din Statele Unite, noul raport realizat de Royal Society și prezentat vineri de The Guardian, oferă date comparabile pentru Marea Britanie.

Studiul afirmă că, în această țară, copiii care suferă acum pierderi de învățare ar putea pierde, pe parcursul vieții, venituri de până la 40.000 de lire sterline, în cazul în care autoritățile nu vor acționa remedial pentru a acoperi acele pierderi.

Raportul îndeamnă guvernul să “facă tot posibilul” pentru a preveni închiderea școlilor pe viitor – inclusiv să închidă barurile sau magazinele înaintea școlilor, în cazul unui nou val epidemic major. În caz contrar, potrivit sursei citate, sunt periclitate sănătatea mintală și carierele unei întregi generații.

Despre faptul că cei care au avut acum pierderi de învățare ar putea pierde 3% din veniturile lor pe parcursul vieții, Simon Burgess, unul dintre autorii raportului și profesor de economie la Universitatea din Bristol, este citat spunând:

  • “Pierderea potențială de 3% din venituri este o estimare bazată pe presupunerea că învățarea de acasă în starea de urgență a eșuat în mare parte și nu se va face nimic pentru a remedia pierderile de învățare de până acum (…) Dacă n-ar fi fost pregătite acțiuni remediale și dacă învățarea de acasă nu a fost un succes, dovezile luate în considerare în raport, acumulate din alte țări cu o perioadă similară de pierderi de învățare sugerează că e plauzibilă o piedere de 3% a veniturilor”.

The Guardian notează că autoritățile din diversele regiuni ale Marii Britanii, unde învățământul este descentralizat, au anunțat măsuri remediale pe parcursul anului viitor, dar acestea diferă considerabil atât ca valoare, cât și ca mod de abordare.

  • În Scoția, autoritățile au anunțat joi că, la începutul noului an școlar, vor fi angajați 850 de profesori suplimentari și personal de sprijin de 200 de oameni.
  • În Anglia, guvernul a alocat 1 miliarde de lire sterline pentru eforturile de recuperare pregătite pentru următorul an, inclusiv 350 de milioan de lire pentru un nou program de cursuri remediale

Tot The Guardian scrie, separat, că guvernul este atacat de opoziția laburistă pentru faptul că nu a acționat și pe parcursul verii în sprijinul elevilor, lăsând totul pentru la toamnă, când școlile sunt așteptate să se redeschidă fără să existe, oficial, un plan B care să fie aplicat în cazul unui nou val epidemic.

Articolul Elevii cu pierderi de învățare în criza Covid-19 vor câștiga mai puțini bani de-a lungul carierei – un nou studiu Royal Society. Soluția: acțiunile remediale apare prima dată în Edupedu.

Close