Dorința de a învăța toată viața poate fi formată din copilărie, cu ajutorul părinților, al școlii și al profesorilor. Ce pot face aceștia, cu experiența acumulată în pandemie? – Andreas Schleicher, OECD

Dorința de a învăța toată viața poate fi formată din copilărie, cu ajutorul părinților, al școlii și al profesorilor. Ce pot face aceștia, cu experiența acumulată în pandemie? – Andreas Schleicher, OECD

Profesorii și părinții joacă un rol hotărâtor în dezvoltarea abilităților copiilor de învățare pe tot parcursul vieții, lipsa acestor abilități fiind una dintre sursele inegalităților resimțite, între altele, în rezultatele la învățare în timpul crizei educaționale produse de pandemie, afirmă un nou studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), prezentat de directorul Directoratului pentru Educație al acesteia, Andreas Schleicher.

Acesta afirmă că abilitățile care au fost necesare copiilor pentru a putea continua să învețe, în timpul crizei Covid-19, sunt esențiale și în mentalitatea ce încurajează învățarea pe tot parcursul vieții. Iar atitudinile favorabile dorinței de a învăța pe termen lung sunt determinate în bună parte de profesori și școală, potrivit sursei citate.

Andreas Schleicher arată că, în pandemie, diferențele în sprijinul oferit de părinți și în experiența profesorilor, precum și în motivarea de a oferi lecții inovatoare ar fi contribuit la inegalitățile educaționale. În contextul pandemic, au fost necesare abilități precum motivația de a duce la îndeplinire diverse sarcini sau plăcerea de a citi, care sunt vitale în momentul închiderii școlilor, dar sunt elemente-cheie și în procesul de învățare pe tot parcursul vieții.

  • Școala a fost considerabil mai dificilă pentru elevii cărora le-au lipsit astfel de trăsături, care se dezvoltă până la vârsta de 20 de ani și pot fi consolidate prin insistența profesorilor și părinților asupra lor, în timpul școlii. Potrivit analizei citate, politicile care sprijină atitudinile favorabile învățării pe tot parcursul vieții, la adolescenți, indică rezultate promițătoare în reducerea inegalităților între copiii din medii avantajate și dezavantajate.

Pentru a forma o apetență durabilă pentru învățarea continuă, e nevoie, însă, de intervenții care să încurajeze colaborarea inovatoare între profesori, școli și părinți, arată analiza menționată. Aceasta descrie modalități prin care pot să acționeze în acest sens profesorii, sistemele școlare și părinții.

Cum pot să promoveze profesorii atitudinea favorabilă învățării pe tot parcursul vieții

Potrivit analizei OECD, nevoia sporită ca profesorii să ofere elevilor sprijin social și emoțional și să colaboreze cu părinții în sprijinirea obiectivelor de învățare ale elevilor, așa cum s-a întâmplat în timpul școlii la distanță, în pandemie, sunt tendințe care vor continua să se facă simțite în viitorul apropiat.

Rezultatele studiului PISA 2018 arată că entuziasmul profesorilor la clasă are un efect profund asupra motivației elevilor pentru a avea rezultate bune la clasă și pentru a-și stabili obiective înalte

  • Practici pedagogice care îi ajută pe elevi să-și dezvolte motivația, pe lângă entuziasmul profesorilor: instruirea direcționată, incluzând organizarea materialelor de învățare, stabilirea de obiective clare și discuții cu elevii; sprijinul pentru elevi.
Cum pot ajuta sistemele școlare, conform OECD

Relația strânsă dintre atitudinile elevilor față de învățare și entuziasmul profesorilor s-a simțit în mod pronunțat în țări precum Danemarca, Finlanda, Suedia, Italia sau Coreea de Sud, țări care încurajează colaborarea între profesori pe seama îmbunătățirii practicilor de predare. Aceasta vine în continuarea dovezilor existente deja, cum că investiția în dezvoltarea profesională continuă a profesorilor (mai ales pe baza colaborării cu colegii) poate întări entuziasmul și creativitatea acestora.

  • Analiza semnată de Andreas Schleicher semnalează cazul Coreei de Sud, țară unde profesorii, bine plătiți și beneficiari ai unui respect aparte în societate, își dedică doar 35% din timpul de lucru zilnic instruirii elevilor, restul dedicându-l eforturilor de dezvoltare profesională și colaborării cu colegii.
Cum pot ajuta părinții în formarea apetitului pentru învățare pe tot parcursul vieții

Rezultatele PISA 2018 sugerează că, oferind un nivel ridicat de sprijin emoțional, părinții pot juca un rol semnificativ în dezvoltarea atitudinii copiilor față de învățare. Părinții pot întări motivația, obiectivele și sentimentul de apartenență al copiilor mai ales prin sprijinirea activității școlare a acestora, prin încurajarea să aibă încredere în ei înșiși.

  • Activități precum cititul împreună cu cei mici și alte interacțiuni de apropiere cu aceștia pot avea un impact pozitiv în dezvoltarea abilităților cognitive și a atitudinilor favorabile învățării, arată analiza OECD.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Dorința de a învăța toată viața poate fi formată din copilărie, cu ajutorul părinților, al școlii și al profesorilor. Ce pot face aceștia, cu experiența acumulată în pandemie? – Andreas Schleicher, OECD apare prima dată în Edupedu.ro.

Close