DOCUMENT Ministerul Educației solicită școlilor să se pregătească pentru cursuri online

DOCUMENT Ministerul Educației solicită școlilor să se pregătească pentru cursuri online

Ministerul Educației solicită școlilor să se pregătească pentru cursuri online și să se înscrie pe una dintre cele două platforme gratuite și care îndeplinesc cerințele impuse de instituție, potrivit unei note trimisă inspectoratelor vineri, pe 19 septembrie, obținută de Edupedu.ro. Instrucțiunile vin după prima săptămână de școală și în același timp cu anunțul ministrului Monica Anisie, conform căruia săptămâna viitoare, de vineri, 25 septembrie, elevii nu vor mai veni fizic la școală și vor face cursuri exclusiv online până marți 29 septembrie.

Alegerile locale din 27 septembrie mută școala fizică în online pentru cel puțin 3 zile, după cum a anunțat vineri seara ministrul Anisie, iar Ministerul Educației transmite printr-o notă tuturor școlilor să își creeze conturi pe una dintre cele două platforme gratuite agreate.

În documentul obținut de Edupedu.ro, semnat de ministrul Monica Anisie și de noul subsecretar de stat, Jean Badea, fostul șef de cabinet al ministrului, ministerul transmite inspectoratelor “vă solicităm să informați unitățile de învățământ și unitățile conexe din județ/municipiul București, în vederea implementării soluției tehnice prezentate”.

Ministerul prezintă în document două platforme, cea de la Google (G Suite for Education) și cea de la Microsoft (Office 365 A1), ambele implementate în România prin clasaviitorului.ro. Instituția le transmite indirect școlilor că urmărește procesul de înrolare pe platformă, dând link spre harta unităților de învățământ care au deja cont. Momentan sunt peste 5.500 de licențe acordate (din care câteva sute sunt pentru facultăți și universități).

Situația pe județe este următoarea:

  • Bucuresti – 251
  • Prahova – 177
  • Timis – 176
  • Iasi – 170
  • Suceava – 155
  • Bacau – 152
  • Teleorman – 141
  • Neamt – 129
  • Brasov – 127
  • Caras-Severin – 115
  • Buzau – 114
  • Alba – 113
  • Galati – 113
  • Maramures – 106
  • Salaj – 105
  • Braila – 102
  • Arges – 102
  • Gorj – 98
  • Olt – 96
  • Mures – 96
  • Bistrita-Nasaud – 95
  • Botosani – 92
  • Arad – 89
  • Vaslui – 86
  • Valcea – 84
  • Dolj – 83
  • Cluj – 83
  • Mehedinti – 81
  • Harghita – 81
  • Calarasi – 80
  • Ialomita – 79
  • Constanta – 74
  • Hunedoara – 73
  • Dambovita – 69
  • Satu Mare – 64
  • Tulcea – 60
  • Bihor – 59
  • Covasna – 53
  • Vrancea – 46
  • Sibiu – 45
  • Giurgiu – 32
  • Ilfov – 31

“Aplicațiile integrate celor două platforme permit organizarea activității didactice online, gestiunea activității la clasă – distribuirea temelor, evaluarea cursanților cu informarea în timp real a părinților referitor la evoluția învățării elevilor etc ., putând fi totodată utilizate și de către alte instituții din sfera educației, precum: casa corpului didactic, inspectoratele școlare” scriu oficialii de la minister în adresa de mai jos.

Reamintim că regulile de predare online au fost aprobate printr-o metodologie, cu 3 zile înaintea începerii școlii. Vezi aici regulile de desfășurare a cursurilor online la care, dacă nu participă, elevii pot primi absențe, potrivit metodologiei Ministerului Educației.

Cursurile din instituțiile de învățământ, adică școli, grădinițe și licee vor fi suspendate vineri, 25 septembrie, luni 28 septembrie și marți, 29 septembrie. Urmează ca luni dimineață să fie stabilit dacă această măsură de supendare a cursurilor fizice va fi luată și pentru ziua de joi, 24 septembrie, a mai spus ministrul Anisie vineri seară.

Foto: © Dark1elf | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.

Articolul DOCUMENT Ministerul Educației solicită școlilor să se pregătească pentru cursuri online apare prima dată în Edupedu.

Close