DOCUMENT Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să ia în considerare redeschiderea școlilor, conform recomandării OMS

DOCUMENT Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să ia în considerare redeschiderea școlilor, conform recomandării OMS

Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să suspende educația online și să ia în considerare redeschiderea școlilor, practică la care au recurs aproape toate marile state europene. Instituția condusă de Renate Weber s-a sesizat din oficiu în legătură cu situația asigurării de laptopuri la cerere pentru profesori, pentru continuarea școlii în online, se arată într-un document obținut de Edupedu.ro. 

Avocatul Poporului a avertizat Ministerul condus de Monica Anisie că “poate fi reținută o posibilă încălcare a drepturilor” reglementate de Constituție, respectiv “dreptul la învățătură”, și a cerut verificarea situației, precum și mai multe date cu privire la numărul de profesori care au cerut și primit laptopuri. 

Nu vedem de ce școlile nu au putut fi deschise, cel puțin pentru vârstele mai mici. Desigur, pe lângă luarea măsurilor de precauție”, a declarat adjunctul Avocatului Poporului, pentru publicația de limbă maghiară Maszol.ro. 

  • Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat intempestiv, pe 5 noiembrie, în cadrul unei ședinței de guvern pe care a condus-o la Palatul Victoria, că toate școlile și grădinițele din România vor trece exclusiv în activitate online începând de pe 9 noiembrie, din cauza pandemiei COVID-19. Ulterior, Guvernul Orban a pus în practică decizia anunțată de Iohannis, printr-un ordin de ministru care suspendă pentru 30 de zile școala față în față. 

Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la închiderea tuturor școlilor din țară. Într-o adresă trimisă de pe 10 noiembrie Ministerului Educației și semnată de adjunctul Avocatului Poporului, Molnar Zsolt, acesta anunță că “doamna Renate Weber – Avocat al Poporului a aprobat sesizarea din oficiu în legătură cu asigurarea, la cererea cadrelor didactice, a dispozitivelor necesare realizării activităților e-learning”.

Avocatul Poporului citează studiul publicat de Edupedu.ro realizat de FSE Spiru Haret, care precizează că aproape 42% dintre profesorii respondenți au susținut că nu au primit un laptop sau o tabletă, deși Legea nr. 109/2020 publicată în Monitorul Oficial prevede că “Ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor și profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive și acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Școlare Virtuale, Platformei Școlare e-learning și a altor platforme educaționale agreate” și că “Ministerul Educației și Cercetării asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic și fiecărui elev un dispozitiv – laptop sau tabletă, conectat la internet, pentru a putea participa la activitățile de e-learning”.

În adresa obținută de Edupedu.ro, trimisă Ministerului Educației pe 10 noiembrie, Avocatul Poporului avertizează Ministerul Educației că e posibil să încalce Constituția și cere: 
  • “- verificarea și examinarea situației descrise; 
  • – numărul de cereri formulate de cadrele didactice pentru obținerea dispozitivelor – laptop/tabletă – esențiale pentru desfășurarea activității e-learning;
  • – situația referitoare la predarea/primirea acestor dispozitive de către cadrele didactice”. 
DOCUMENT Adresa trimisă de Avocatul Poporului către Ministerul Educației, pe 10 noiembrie, și obținută de Edupedu.ro:
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

Ulterior, pe 20 noiembrie 2020, Avocatul Poporului a revenit cu o nouă adresă la Ministerul Educației și a cerut instituției să ia în considerare redeschiderea școlilor, scrie ziarul de limbă maghiară Maszol.ro, care îl citează pe adjunctul Avocatului Poporului, Molnar Zsolt.

În această nouă adresă trimisă secretarului de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Sorin Ion, adjunctul Avocatului Poporului susține că suspendarea tuturor cursurilor față în față este o măsură care contrazice recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și care va avea consecințe imprevizibile asupra inegalităților în accesul la educația online, relatează Maszol.ro.

Reprezentantul Avocatului Poporului a argumentat că state europene care au înregistrat 20.000 de cazuri pe zi au decis să mențină școlile deschise, cu respectarea strictă a măsurilor de precauție. În România, aproape 3 milioane de copii au fost trimiși acasă, la o școală online imposibilă în cazul tuturor.

Molnar Zsolt citează un sondaj realizat de Federația asociațiilor de părinți, care concluzionează că aproximativ jumătate dintre părinții chestionați au fost de părere că închiderea școlilor nu este bună pentru sistemul de învățământ. Adjunctul Avocatului Poporului menționează în adresa trimisă Ministerului Educației și sondajul World Wision România care avertizează că „educația rurală este o utopie în mediul rural: 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la educație online în timpul unei situații de urgență”, notează publicația de limbă maghiară. 

Oficialul din cadrul instituției Avocatului Poporului a făcut apel și la studiile internaționale potrivit cărora foarte puține școli au devenit focare infecțioase de la izbucnirea pandemiei și care au arătat că nu comunitățile școlare sunt responsabile pentru cazurile de infecții în rândul minorilor, ci prietenii sau familia. 

“Având în vedere toate acestea, Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să ia în considerare redeschiderea școlilor, în lumina recomandării OMS”, se arată în adresa trimisă Ministerului Educației de către adjunctul Avocatului Poporului, citată de Maszol.ro.

Zsolt Molnár a declarat pentru publicația citată că Avocatul Poporului a inițiat proceduri din oficiu și a citat analiza realizată de Edupedu.ro care a arătat că procentul copiilor și tinerilor din totalul cazurilor a fost de puțin peste 6%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale la 2 săptămâni de la închiderea școlilor. “Măsurile nu au avut, în esență, niciun efect. Nu vedem de ce școlile nu au putut fi deschise, cel puțin pentru vârstele mai mici. Desigur, pe lângă luarea măsurilor de precauție”, a afirmat adjunctul Avocatului Poporului, pentru Maszol. 

Oficialul a anunțat că Ministerul Educației are la dispoziție 30 de zile pentru a răspunde solicitării Avocatului Poporului, dar a menționat că „comunicarea a fost dificilă în ultimul timp” cu acest portofoliu.

Citește și:
Raed Arafat: Recomandarea OMS ca școlile să rămână deschise e o recomandare, nu înseamnă că este aplicabilă la toți
VIDEO Ludovic Orban, întrebat dacă școlile mai rămân mult închise: Aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă, între timp au suspendat cursurile în clasă / Moderator: Dați-mi niște exemple / Orban: În Franța au fost proteste
BREAKING Klaus Iohannis: Școlile trebuie să treacă toate în online / Ludovic Orban: Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni
BREAKING Creșele și after school-urile rămân deschise. Ludovic Orban: Grădinițele și școlile se închid pentru 30 de zile. În clasele I-IV e un pic mai complicat, dar se vor face “niște recapitulative” când se va reveni în clase
România, a treia țară din Europa care anunță închiderea școlilor, după Cehia și Polonia. Restul statelor mențin deschise școlile, total sau parțial
Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere ca şcolile să rămână deschise: „Trebuie să menţinem şcolile deschise până la capăt, pentru că nu ne permitem o generaţie pierdută”
Reacția elevilor la închiderea intempestivă a tuturor școlilor din România: Profundă iresponsabilitate. Dezaprobăm hotărârea

Articolul DOCUMENT Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să ia în considerare redeschiderea școlilor, conform recomandării OMS apare prima dată în Edupedu.ro.

Close