DOCUMENT Admiterea în clasa a V-a 2021: probele practice sau scrise au loc cu prezență fizică în perioadele 28 iunie – 16 iulie sau 12-23 iulie

DOCUMENT Admiterea în clasa a V-a 2021: probele practice sau scrise au loc cu prezență fizică în perioadele 28 iunie – 16 iulie sau 12-23 iulie

Admiterea în clasa a V-a pentru anul școlar 2021-2022 are loc în două perioade, fie 28 iunie – 16 iulie 2021, fie 12 iulie – 23 iulie 2021, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației școlilor. Este vorba despre Adresa nr. 2.555 din 27.04.2021 a Direcției Generale Învățământ Preuniversitar. Documentul prevede prezența fizică a elevilor la aceste probe și reamintește instituțiilor de învățământ cadrul legal de desfășurare a selecției de copii pentru clasele cu predare intensivă de limbi străine sau cu profiluri artistice ori sportive.

„Probele de admitere în clasa a V-a se organizează și se desfășoară cu respectarea și aplicarea normelor igienico-sanitare şi de siguranță/securitate, în vigoare, pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, pentru toți candidații şi toate cadrele didactice care participa la acest proces”, potrivit Adresei citate.

„În vederea constituirii formațiunilor de studiu pentru clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională, admiterea elevilor presupune promovarea testului de competențe lingvistice, care constă într-o probă scrisă, conform prevederilor Ordinului ministrului educației nr. 3691/2021 pentru completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a claselor cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4797/2017. 

În vederea constituirii formațiunilor de studiu pentru clasa a V-a, învățământ vocațional, profil sportiv, admiterea elevilor este condiționată de promovarea probelor specifice de aptitudini. 

Probele se susțin în conformitate cu Regulamentul/procedura operațională privind organizarea și desfășurarea probelor de aptitudini sportive privind constituirea formațiunilor de studiu pentru clasa a V-a, învățământ vocațional, profil sportiv, elaborat/e la nivelul unității de învățământ care organizează admiterea, avizat/avizată de inspectoratul școlar județean/al municipiului București. 

Structura probelor de aptitudini sportive (probele și normele de evaluare) privind constituirea formațiunilor de studiu pentru clasa a V-a se elaborează de către cadrele didactice din unitatea de învățământ care organizează admiterea, ținându-se cont de faptul că susținerea probelor se face individual, fără partener sau adversar. 

Probele de aptitudini sportive vor fi aplicate numai după ce au fost avizate de către inspectorul școlar cu atribuții în specialitatea educație fizică și sport. 

În vederea constituirii formațiunilor de studiu pentru clasa a V-a, învățământ de arte, înscrierea elevilor se poate efectua numai pe baza testării aptitudinilor specifice. 

– Probele de aptitudini se evaluează de către comisii de specialitate constituite din profesori calificați din unitatea de învățământ care organizează testarea, numite prin decizie a conducerii unității de învățământ, cu avizul inspectoratului școlar”, potrivit documentului citat.

Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Articolul DOCUMENT Admiterea în clasa a V-a 2021: probele practice sau scrise au loc cu prezență fizică în perioadele 28 iunie – 16 iulie sau 12-23 iulie apare prima dată în Edupedu.ro.

Close