DOCUMENT 35% dintre școli nu au toalete interioare, 33% nu au autorizație sanitară – constatările Ministerului Educației după cel mai recent inventar

DOCUMENT 35% dintre școli nu au toalete interioare, 33% nu au autorizație sanitară – constatările Ministerului Educației după cel mai recent inventar

Peste o treime dintre școli sunt fără toalete interioare și nu au autorizație sanitară, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de vineri, 4 decembrie. Datele sunt de la Ministerul Educației, iar prin documentul supus aprobării în Executiv instituția solicită rezolvarea acestor probleme ale infrastructurii educaționale printr-un împrumut rambursabil de 100 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

În România sunt în prezent 17.656 de unități de învățământ, potrivit Ministerului Educației. În memorandumul semnat de miniștrii Educației și Finanțelor, se prezintă situația actuală a școlilor:

“Mai puțin de 28% din clădirile școlilor din România au fost renovate, clădirile nerenovate nefiind eficiente din punct de vedere energetic, nu au instalații de climatizare, instalațiile sanitare și termice nu sunt adecvate.

33% dintre școli nu au autorizația sanitară, 22% nu au surse de apă adecvate și 35% nu au toalete interioare.

Accesul universal este rar, 70% dintre școli nu au acces la rampă, iar 85% nu au toalete pentru persoane cu dizabilități”, se arată în documentul citat.

Situația este una actuală, dă asigurări Ministerul Educației: “constatările sunt efectuate pe baza informațiilor din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR)”, potrivit documentului.

Concret, conform raportării procentelor comunicate de minister la numărul de unități de învățământ înseamnă că în decembrie 2020 în România sunt:

  • 12.712 clădiri școlare nerenovate;
  • 4.414 școli care folosesc sobe pentru încălzire;
  • 5.826 de școli care nu au autorizație sanitară;
  • 3.884 nu au surse de apă adecvate;
  • 6.180 de școli nu au toalete interioare;
  • 12.359 de școli nu au rampă de acces
  • 15.007 școli nu au toalete adaptate persoanelor cu dizabilități.

Descarcă de aici documentul oficial cu situația infrastructurii școlare

Accesul la toalete decente și condiții de igienă este un drept, nu un privilegiu. Cu această misiune în minte, campania „Domestos susține igiena în școli”, în parteneriat cu Crucea Roșie Română, invită școlile să se înscrie pentru a beneficia de construirea sau renovarea grupurilor sanitare existente. 415 școli s-au înscris deja în una dintre cele 3 categorii existente, ceea ce vine să sublinieze nevoia reală demonstrată de statisticile de mai sus.

Din octombrie 2019 și până în prezent, în campania derulată de Domestos au fost selectate trei școli pentru construirea de toalete moderne, acolo unde ele existau doar în curte, și încă două școli pentru a beneficia de renovarea grupurilor sanitare. În plus, în aceeași periaodă, 100 de unități de învățământ au primit produse de igienizare și de curățenie, atât de importante în general, dar cu atât mai mult în contextul riscului de îmbolnăvire de COVID-19

Înscrierile în campania „Domestos susține igiena în școli” continuă și în anul 2020 – 2021 pe site-ul campaniei, pentru toate cele 3 categorii din concurs: construirea unui grup sanitar, acolo unde acesta este în curte, renovarea și modernizarea toaletelor sau acces la kit-uri de produse necesare pentru întreținere, curățare și igienizare.

Foto: Dreptul la toalete/Domestos

Articolul DOCUMENT 35% dintre școli nu au toalete interioare, 33% nu au autorizație sanitară – constatările Ministerului Educației după cel mai recent inventar apare prima dată în Edupedu.ro.

Close