Diana, elevă în clasa a XI-a, mesaj pentru profesorul de matematică: Mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm

Diana, elevă în clasa a XI-a, mesaj pentru profesorul de matematică: Mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm

“Mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm”, i-a transmis Diana, elevă în clasa a XI-a, profesorului său de matematică în cadrul Conferinței online SuperTeach, Revoluția mentalităților – Despre predare și învățare în secolul 21.

Cele mai importante declarații de la conferință și LIVE Video de la eveniment

Diana este din Timișoara, este elevă în clasa a XI-a la un profil de matematică-informatică intensiv, iar mesajul său pentru profesorul de matematică a fost următorul:

“Dragă domnule profesor de matematică mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm dar care nu putem să ajungem chiar la nivelul pe care dumneavoastră îl doriți. Aș vrea să fiți mai explicit în materia predată și poate să ne predați lucruri mai specifice pentru Bacalaureat, nu neapărat materie pentru olimpiadă”.

Diana a spus că deși este “la liceu de mate-info intensiv” are “la toate materiile note bune în afară de mate și info”. “Mie mi-a plăcut foarte mult matematica, am fost și olimpică, dar din păcate profesorul de la clasă nu m-a ajutat foarte mult în privința asta”.

Legat de predarea online din perioada martie-iunie, eleva de clasa a XI-a a spus că “am simțit că n-am făcut nimic, în afară de proiectele din vară, am simțit că am stat degeaba cel puțin din punctul de vedere al materiei predate la școală pentru că din păcate nu toți profesorii de la noi s-au implicat în cursurile online și din păcate am învățat mai mult materiile care nu țineau de profilul meu. Nu mi se pare neapărat un lucru foarte normal, dar asta fost situația”.

Diana a mai spus că nu are nicio teamă legată de măsurile de siguranță sau de cele sanitare: “Mă bucur că merg la școală acum, mi-e puțin frică, trec până la urmă a 11-a, să zicem că am câteva frici legate de următorul an școlar”.

  • “Nu mi-e teamă de partea medicală. Nu cred că ar fi așa o mare problemă dacă avem grijă să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, cred că nu va fi neapărat o problemă asta.
  • Eu sincer nu am o problemă cu purtatul măștii, chiar dacă port ochelari și să zicem că puțin mă deranjează, nu prea simt faptul că port mască. Știu că alte persoane sunt foarte deranjată de purtarea măștii, încă nu pot să respire. Eu nu simt o diferență foarte drastică dar după câteva ore simt nevoia să o scot de pe față pentru că mi se face cald și e până la urmă o măsură care trebuie făcută.
  • Că aș putea aș face o combinație între online și venitul fizic la școală, știu că există acest scenariu dar eu chiar dacă ar fi după mine așa aș face. Mi se pare cea mai bună variantă să vină fizic jumătate din clasă la școală și cealaltă jumătate online.
    În niciun caz nu consider notele importante. Notele mi se par absolut irelevante atâta timp cât copilul sau elevul știe și are o gândire bună… nu mi se par relevante pentru că, mai ales la liceu, sunt foarte multe cazuri în care, și mie mi s-a întâmplat, în care notele pur și simplu nu reflectă ceea ce copilul știe. Chiar dacă acel copil a învățat, pur și simplu, pe moment, profesorul dă notă mică chiar dacă acel copil știe foarte bine să învețe la acea materie.”

Cel mai emoționant început de an școlar: 14 septembrie 2020 înseamnă revederea după 6 luni dintre profesori și elevi.

Niciodată în istoria recentă a școlii, în viața elevilor sau a profesorilor actuali, nu a mai existat o perioadă atât de lungă în care să nu se întâlnească.

Iar anul care începe va fi plin de provocări, pentru că nimic din ceea ce se întâmplă acum în România și în lume nu mai seamănă cu ce era înainte, nici măcar școala.

Totul va fi schimbat, iar oportunitatea dată de această criză sanitară poate modifica fundamental, în bine, comportamentele de învățare și metodele de predare, iar asta depinde doar de profesori și de managerii sistemului de învățământ.

Foto: SuperTeach

Articolul Diana, elevă în clasa a XI-a, mesaj pentru profesorul de matematică: Mi-aș dori foarte mult să ne ascultați și pe noi elevii care nu suntem topul clasei și care vrem să învățăm apare prima dată în Edupedu.

Close