Despre școala de mâine dintr-un azi în criză. Este ”Planul Miclea” fezabil?

Despre școala de mâine dintr-un azi în criză. Este ”Planul Miclea” fezabil?

După cum precizam în intervenția mea anterioară, rândurile ce urmează sunt un răspuns la provocarea lansată recent pe acest site (a se vedea articolul Școala de mâine) de profesorul Mircea Miclea, unul dintre  intelectualii și experții autentici ai învățământului universitar românesc.

Voi încerca o analiză a ideilor și soluțiilor avansate de profesorul Miclea din perspectiva practicianului cu expertiză în preuniversitar, expertiză dublată de reflecții documentate din bibliografia la zi despre educație și caracteristicile sale în economia și societatea cunoașterii. Voi ține seama, desigur, și de momentul la care ne aflăm și de posibilele sale consecințe și oportunități.

Trebuie spus de la început că profesorul Miclea vede în criza prin care trecem o oportunitate. Și nu una oarecare, ci o oportunitate pentru schimbări radicale:Dacă nu ne folosim de această criză pentru a reconstrui din temelii procesul de predare-învățare, criza a venit degeaba pentru școala din România” spune fostul ministru.

Ce susține profesorul Miclea:

  1. Că evoluțiile viitoare pentru școala românească trebuie să fie bazate pe blended-learning, ceea ce presupune integrarea obligatorie a soluțiilor online cu învățarea față-în-față. Pentru că ”Lumea în care trăim și mintea elevilor noștri (digitali nativi) reclamă acest lucru”;
  2. Că aceste soluții integrate se pot construi și utiliza cu consecințe majore pentru învățământul românesc, ”toți copiii din țară (nu numai cei de la școlile bune) având astfel acces la lecții de bună calitate”;
  3. Că există, încă din 2011, cadrul legal pentru acest proces (art. 70 din Legea nr.1/2011, Legea educației naționale);
  4. Că există resurse ”din belșug” (Programele ROSE, CRED etc.);
  5. Că ”ne trebuie însă minte și determinare.”

Cred că este de la sine înțeles că putem fi de acord fără rezerve că actuala criză cauzată de pandemia Covid-19, prin instituirea stării de urgență și prin consecințele ei generale și particulare (pentru noi – închiderea școlilor) ne-a pus în situația de-a vedea cu claritate cât de nepregătiți suntem pentru astfel de situații, altfel spus, cât de nepregătită este școala pentru viață și (cel puțin pentru unii dintre noi) de a reflecta la ce trebuie și la ce se poate face pentru a ieși din acest impas. Desigur, gândurile și rândurile de mai sus sunt valabile pentru cei cărora le pasă. În cazul nostru și în mod particular vorbim despre și pentru cei cărora le pasă de învățământ, domeniu ce trebuie să rămână și în crizele cele mai profunde o prioritate națională. Pentru că (chiar dacă iar vor comenta unii cititori că nu dăm prioritate economiei pe vremea pandemiei, agriculturii, comerțului, asistenței sociale etc.!) investiția în educație este cea mai rentabilă, ea fiind sursa tuturor celorlalte investiții viitoare.

Așadar, în atare situație, este ”Planul Miclea” fezabil?

Cum se raportează un profesor (și un cercetător) din preuniversitar căruia îi pasă de soarta învățământului românesc la acest ”plan” vă propun să urmărim în rîndurile de mai jos:

Că evoluțiile viitoare pentru școala românească trebuie să fie bazate pe blended-learning, ceea ce presupune integrarea obligatorie a soluțiilor online cu învățarea față-în-față este un adevăr și devine o realitate în școala românescă. Cel puțin pentru elevii din școlile bune din urban. Nu și pentru toți profesorii din aceste școli însă. Ceea ce reprezintă, iată, un prim factor de risc pentru învățământul preuniversitar aflat acum și el în criză prin închiderea școlilor și mutarea învățării în izolarea obligatorie de acasă. Despre elevii din rural, unde nici învățarea cu instrumente și metode tradiționale nu este totdeauna posibilă în timpuri bune, ce să mai vorbim acum? Ceea ce înseamnă că am putea lua în calcul acest nou tip de învățare doar ca experimental pentru unele școli din mediul urban. Altfel riscăm să mărim exponențial decalajul dintre mediul școlar din urbanul dezvoltat și din ruralul marginalizat, sporind inechitatea și eludând nepermis dreptul copiilor la egalitatea de șanse în educație.

Pentru generalizarea învățării de tip blended-learning am avea nevoie acum de:

legalizarea și oficializarea mediului școlar online (bază legală și proceduri oficiale);

– de infrastructură națională operațională (rețea națională de internet școlar, wifi, tablete pentru fiecare elev și cadru didactic din România, softuri, programe și smartboard-uri, videoproiectoare etc.);

– de suprastructura și de managementul operațional pentru acest mediu, ceea ce presupune nu doar familiarizarea profesorilor cu aceste instrumente, programe și device-uri, ci și (mai ales) cursuri de formare în care învățătorii și profesorii să învețe cum să producă lecții online și cum să le folosească cu maximum de eficiență în învățare. Altfel spus, ce informație prezinți și în ce format (text, schemă, audio-video, animație, film didactic), cum o prezinți (ce metode de organizare și de prezentare utilizezi) și cât de mult angajezi elevul în învățarea online. Pentru că, aici are mare dreptate profesorul Miclea, apreciind corect că ”O lecție proastă, pusă online, e și mai proastă.” Chiar periculoasă am spune noi. Pentru că poate fi luată de bună! Siguranța și certitudinea iluzorie fiind unul din marile riscuri ale mediului online.

Ar mai fi nevoie apoi de tehnicieni și ingineri care să asigure mentenanța și securitatea activităților online, domeniu extrem de actual și de sensibil pentru securitatea și sănătatea psihică și morală a elevilor, îndeosebi a școlarilor din clasele mici.

Numai dacă toate acestea fi-vor asigurate (și, cu certitudine, ar mai fi de adăugat), ceea ce ar însemna, după estimarea noastră, o investiție inițială de aproximativ 5 miliarde lei (15% din bugetul educației din acest an), s-ar putea trece la cealaltă etapă de investiție pentru materializarea prevederilor art. 70, alin. (2)-(4), din Legea Educației Naționale despre care vorbește profesorul Miclea în articolul său, respectiv:

”(2) Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare. Aceste resurse digitale vor fi protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educaţiei și Cercetării obţinând dreptul de publicare din partea autorilor, astfel încât aceste resurse să fie accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor.

(3) Unităţile de învăţământ utilizează platforma şcolară de învăţare pentru a acorda asistenţă elevilor în timpul sau în afara programului şcolar ori pentru cei care, din motive de sănătate, temporar nu pot frecventa şcoala.

(4) Înfiinţarea, gestiunea şi îmbogăţirea permanentă a Bibliotecii Şcolare Virtuale şi a Platformei şcolare de e-learning intră în responsabilitatea Ministerul Educaţiei și Cercetării.”

Cum se pot construi, cum se pot utiliza și ce consecințe vor avea aceste soluții integrate, se întreabă profesorul Miclea. În viziunea sa ar fi nevoie de câteva sute de contributori (profesori excelenți din țară) care să producă lecții multimedia, accesibile online. Aceste lecții ar putea fi transmise unui comitet editorial ”organizat pe fiecare disciplină (alcătuit din oameni competenți, nu activiști sindicali), care, sprijinindu-se pe un sistem de peer-reviews, ar face selecția lecțiilor de calitate. Aceste lecții selectate ar fi puse pe o platformă de e-learning.” Este vorba de platforma descrisă la art. 70 alin. (2) din Legea 1/2001, platformă care ar putea deveni astfel o realitate funcțională. Super veți spune! Numai că excelentele sugestii ale profesorului clujean sunt greu, poate chiar imposibil de pus în practică acum. Și nu pentru faptul că suntem în criză, nici chiar pentru că (pentru a reuși acest lucru) ne-ar trebui ”minte și determinare”, ci pentru ceva mult mai simplu, anume că sistemul românesc preuniversitar nu este familiarizat cu procedura de peer-reviews. Ca cercetător în științele educației, participant la numeroase congrese, conferințe și seminarii internaționale și ca membru în structuri de peer reviewers sunt convins că o asemenea încercare în preuniversitar ar crea multă adversitate, pentru că, trebuie să fim onești măcar cu noi înșine, multe din așa-zisele comunicări științifice și publicații de la noi nu rezistă rigorilor științifice de evaluare în sistemul peer reviews, majoritatea fiind compilații sau plagieri fără jenă. Ca și (într-o oarecare măsură) în universitar, chiar și în școlile doctorale, de altfel. Și apoi, cine să facă parte și cine să numească membrii acelui comitet editorial? Dacă numirile se vor face de către minister și inspectorate, vom ajunge la ceea ce profesorul Miclea tocmai reclamă, adică la ”activiști” sindicali sau de partid, cu funcții importante prin aceste instituții, dar care nu au susținut sau publicat niciodată la viața lor (”foarte științifică” în CV!) o comunicare sau un articol care să fi trecut printr-o procedură de evaluare de tip peer reviews. Nu vreau să spun că nu s-ar putea găsi asemenea specialiști, dar mă întreb cu îngrijorare ce s-ar putea întâmpla dacă evaluările acestor scenarii și lecții online s-ar face precum evaluările manualelor și auxiliarelor didactice din ultimii ani care s-au dovedit a fi după tipărire pline de greșeli flagrante…! Și acestea, în condițiile în care așa-zișii evaluatori ministeriali au fost remunerați cel puțin decent.

Nu știu dacă profesorul Miclea a gândit scenariul propus până la aceste detalii. Știu însă cu siguranță că ar trebui să existe un buget consistent pentru aceste activități, în așa fel încât un cercetător sau un profesor practician foarte bun din preuniversitar să dea prioritate acestui tip de activitate, lăsând la o parte orele particulare sau alte activități lucrative. S-ar putea ajunge atunci la acea situație fericită imaginată de profesorul Miclea în care pentru fiecare lecție să existe în Biblioteca Școlară Virtuală cel puțin trei variante: una pentru consolidarea învățării, alta cu funcție remedială (pentru a-i ajuta pe cei cu deficiențe de învățare), iar alta pentru performanța de excelență (cu exerciții și resurse suplimentare). Aceste lecții putând fi înnoite continuu, de ”contributori competenți și motivați să o facă”.

Cât privește sugestia că ”lecțiile online multimedia ar putea înlocui banala lucrare de grad I, pe care o scriu profesorii, ar putea fi un criteriu pentru salariul de merit sau pentru o promovare mai rapidă” pot fi de acord cu profesorul Miclea că multe lucrări de gradul I sunt, cum spune dânsul, ”banale” și, adaug eu, de cele mai multe ori, inutile pentru școală și învățarea elevilor. Trebuie spus însă și că aceste lucrări sunt îndrumate, optimizate și evaluate de către cadrele didactice din universități. Prin urmare, trebuie recunoscut și asumat și adevărul că universitatea, prin oamenii ei, a îngăduit și a contribuit la căderea în banal, cum spune profesorul Miclea, a acestor lucrări și, prin aceasta, la devalorizarea perfecționarii prin gradul I a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. În ciuda acestei realități marginale, reafirm convingerea mea fermă că reabilitarea învățământului preuniversitar românesc trebuie să înceapă cu universitatea și de la universitate, respectiv cu și de la formarea profesorilor, a cadrelor didactice în general.

Mai cred că, în condițiile în care Universitatea ”Babes-Bolyai” are acum și un rector dedicat cercetării și excelenței în persoana profesorului Daniel David, universitatea clujeană, în postura sa de fanion al învățământului universitar românesc, ieșind din cultura aşteptărilor pe care le avem de obicei de la minister, guvern sau stat, ar putea iniția și conduce un program-pilot care să experimeteze ”Planul Miclea”, concomitent cu implementarea masteratului didactic și a formării profesorilor pentru era digitală, pregătiți pentru tehnologiile care ne vor schimba viata. O formare centrată pe exersarea intensă a blended-learning-ului și a producerii de lecții multimedia chiar din postura de studenți la acest masterat. Un masterat pentru profesori umani, convinși că, într-o eră a digitalizării și inteligenței artificiale fericirea nu poate fi automatizată.

__________________________________________

Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.

Articolul Despre școala de mâine dintr-un azi în criză. Este ”Planul Miclea” fezabil? apare prima dată în Edupedu.

Close