Descentralizarea deciziei în educație – o decizie istorică, sub presiunea pandemiei COVID-19. Comunitatea decide soarta copiilor

Descentralizarea deciziei în educație – o decizie istorică, sub presiunea pandemiei COVID-19. Comunitatea decide soarta copiilor

Descentralizarea deciziei din educație este marea noutate din anunțul președintelui Klaus Iohannis. O premieră istorică, în urma căreia directorul de școală, primarul și comunitatea locală primesc puterea de-a decide și de-a pune în practică tot know-how-ul pe care îl au pentru ca cei mici să primească cea mai bună educație pe care o pot oferi. Nu le mai spune nimeni că nu pot învăța afară, în spații neconvenționale (care respectă normele de siguranță), pe model nordic, sudic sau asiatic. Președintele Klaus Iohannis tocmai a anunțat un cadru, înăuntrul căruia comunitatea locală este chemată să decidă cum se organizează.

Până acum, nu puteau decide directorul de școală și cu primarul (analizând câte cazuri de COVID-19 sunt în localitate, ce spații pentru școală au la dispoziție și cu câte alte spații poate ajuta primăria) închiderea sau deschidere școlii. Să ne amintim că pe 11 martie 2020 s-au închis absolut toate școlile, fără ca Guvernul să țină cont de condițiile din vreo localitate. De acum înainte, ține exclusiv de colaborarea școală-primar-părinți ca școala din orașul X să fie deschisă, chiar și dacă tot restul țării este închis.

Iar în final, cei care câștigă mai multă putere sunt părinții. Pentru că vor putea cere oricând directorului de liceu să le arate solicitarea de spații trimisă către primărie; pentru că pot cere oricând audiență primarului, pe care îl întâlnesc inclusiv în Consiliul de Administrație al școlii de unde, să nu uităm, fac parte profesorii, părinții, elevii și primarul sau un reprezentant al primăriei. De azi înainte, implicarea în decizia locală a fiecăruia dintre trebuie să fie și mai mare, dacă vrem ca situația să se schimbe în educație.

Nu le mai taie nimeni de la centru accesul copiilor și profesorilor la școală, iar descentralizarea deciziei este cu atât mai puternică cu cât avem precedentul martie – iunie 2020, când toate școlile din România au fost închise fără nicio excepție – stat, privat – în contextul în care mai toate țările occidentale au experimentat diverse forme și grupe de redeschidere.

De remarcat, însă, că în țara în care școlile își închid de tot porțile în fața elevilor timp de 3 luni de vară, de ani de zile, astfel încât niciun copil nu are acces la terenurile din curtea școlii sau la biblioteca școlară, decizia de închidere totală pe timp de pandemie și pentru atât de mult timp (în total 6 luni, până în septembrie 2020) nu a produs absolut nicio mișcare de protest din partea sindicatelor. Paradoxal, am văzut asociații care au cerut anularea a tot, inclusiv a examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat.

Descentralizarea deciziei în educație – hotărâtă de președinte și guvern la aceeași masă – este o premieră care trebuie salutată și care dă putere comunităților locale, chiar înaintea unui mare test: alegerile locale. Primarii, care la doar două săptămâni de la începerea școlii cheamă părinții să-i voteze, au acum datoria să probeze că au pentru ce să ceară mandat. Să asculte directorii de școli și să vină în mod real cu soluții la cererile lor.

Dar asistăm la șocul unor directori împietriți de frica de-a nu avea pe cine să dea vina pentru ce se întâmplă în școala lor. Nu-i mai obligă Guvernul direct să închidă sau să acționeze doar ca executanți. Sunt chemați să-și facă propriile analize, strategii, să lupte cu propriile frici, să se apropie de comunitate, să-i ceară ajutorul.

Începând de astăzi, lupta fiecărui director de școală și a fiecărui primar care se regăsesc în Consiliul de Administrație al școlii va fi să mențină scenariul verde din localitate funcțional și la nivelul școlii: adică să găsească spații în care copiii să facă orele respectând distanțarea, să identifice soluții la problemele pentru care până acum dădea vina pe centru. Centrul devine fiecare școală. Și vedem cum în Germania, Franța, țările nordice regiunile, dar și centrul au permanent în dezbatere cum să deschidă școlile, nu cât de repede să închidă tot.

Și dacă comunitatea locală vrea ca cei care ies de pe băncile școlii să fi și învățat ceva între timp, nu doar să-și fi petrecut orele în siguranță cât timp părinții sunt la muncă, atunci este momentul să-i ceară primarului să se uite și înăuntrul școlii. Nu doar să verifice dacă gardurile sunt frumoase, ferestrele au termopane și pereții sunt văruiți. Avem clădiri în cea mai mare parte care arată bine, avem săli de clasă – majoritatea – mai arătoase decât clasele din occident. Și suntem aproape ultimii din Europa la toate testele PISA. Pentru că “omul cu banii” a vrut până acum să se vadă că dă bani. Primarii au uitat de laboratoare, de substanțe și de materiale didactice despre care profesorii au ajuns să vorbească cu mare nostalgie.

Paradoxal, pandemia are puterea să forțeze modernizarea pe care Guvernului Orban i-a fost frică, în an electoral, să o impună direct. Deși miniștrii și premierul Ludovic Orban au vorbit despre nevoia de-a avea clase mai mici, n-au făcut nimic efectiv pentru operaționalizarea lor.

  • Ludovic Orban, 21 iulie 2020: E clar că trebuie redus numărul de elevi în clasă, oricum aveam număr mare de elevi în clase (sursa și detalii)

De înțeles că era greu să desparți grupe deja formate, cu învățător și diriginte. Dar nimic nu putea opri guvernul să înceapă modernizarea cu clasele de început de ciclu: pregătitoare, a V-a și a IX-a. Din 11 martie și până în vară, când au avut loc examenele de titularizare, Executivul a avut tot timpul să se gândească la o strategie: ce înseamnă spații mai multe, câți profesori în plus și ce plată?

Vedem că o face abia acum, pe 5 august 2020, când ministrul Educației anunță că le-a cerut inspectoratelor școlare să cartografieze toate sălile de clasă din țară, să calculeze câți elevi intră fizic într-o sală respectând distanțarea de 1 metru prevăzută de normele de sănătate publică și să trimită la Minister două informații esențiale: de câte săli de clasă are nevoie și de câți profesori. Deadline-ul este 12 august. Școlile și grădinițele s-au închis în România pe 11 martie 2020. Școala începe pe 14 septembrie.

Un indiciu pe care Guvernul Orban ni l-a dat tuturor cu privire la seriozitatea cu care privește educația și la capacitatea sa strategică în acest sector a venit în chiar primele sale zile de mandat: Educația și Cercetarea au primit împreună 2,7% din PIB în Bugetul pe 2020. Cea mai mică alocare din 1995 – de când avem date disponibile – și până în prezent. Media UE este la nivel aproape dublu: 4,7% (detalii aici). Asta ne arată nu câți bani a moștenit Guvernul Orban, ci care sunt prioritățile sale reale.

În contextul în care Guvernul nu a arătat până acum prea mare capacitate de gândire strategică în Educație – deși a reușit să organizeze impecabil examenele naționale, sub o presiune extremă -, decizia de ieri anunțată de președinte în urma unei ședințe cu guvernul în care au mutat centrul cât mai aproape de copii este mare un pas înainte, care sigur trebuie urmat și de finanțare și de atribuțiile legate de angajare, prevăzute în legea educației de acum 9 ani.

PS: Și mai este un lucru, pe care părinții trebuie să-l înțeleagă foarte bine: gândiți-vă de 100 de ori înainte de a vota. Uitați-vă bine la candidați și nu mai votați doar politic. Primarul va decide asupra viitorului copiilor voștri. El se va declara prea ocupat să vină la vreo ședință a școlii sau, dimpotrivă, va fi prezent oricând copiii vor avea nevoie de spații în plus, de materiale didactice, de echipamente digitale și de câte altele. Nu putem continua să spunem “toți o apă și-un pământ”, când îl alegem pe cel care va ocupa un loc decisiv în Consiliul de Administrație al școlii.

Articolul Descentralizarea deciziei în educație – o decizie istorică, sub presiunea pandemiei COVID-19. Comunitatea decide soarta copiilor apare prima dată în Edupedu.

Close