Cursuri de prim-ajutor pentru elevii și profesorii de gimnaziu și liceu / “Sanitarii pricepuți”, proiect Crucea Roșie Română – înscrieri până pe 23 mai

Cursuri de prim-ajutor pentru elevii și profesorii de gimnaziu și liceu / “Sanitarii pricepuți”, proiect Crucea Roșie Română – înscrieri până pe 23 mai

Crucea Roșie Română desfășoară, în perioada februarie – iulie 2021, programul “Academia Sanitarii Pricepuți”, program amplu de educație pentru sănătate și prim-ajutor destinat elevilor din ciclul gimnazial și liceal din România. Ultima zi de înscrieri este 23 mai și sunt așteptați atât elevi, cât și profesori, în echipe, pentru formarea și pregătirea în cadrul proiectului care se finalizează cu un concurs tematic.

Update: “Datorită solicitărilor în număr mare, redeschidem temporar înscrierile pentru programul de formare Academia Sanitarii Pricepuți până la 1 iunie, 23:59.”, precizează organizatorii.

Academia “Sanitarii Pricepuți” este, astfel, o sesiune de pregătire privind educația pentru sănătate și prim-ajutor din România care oferă oportunitatea de a lucra împreună cu Academia Europeană pentru Asistenți Medicali și Crucea Roșie România și, de asemenea, de a dobândi competențe personale și profesionale.

Cum se desfășoară activitățile?

2.1 Participarea la activitățile de instruire

La activitățile de instruire derulate atât online prin intermediul Platformei “Academia Sanitarii Pricepuți” cât și fizic prin intermediul filialelor județene de Cruce Roșie pot participa, benevol, orice elev din învățământul gimnazial (cl. V-VIII) şi liceal (cl. IX-XII) și orice cadru didactic interesat de acest subiect, de la unitățile școlare din România.

2.2 Participarea la competiția finală

La activitățile competiției pot participa, benevol, echipaje formate din 6 elevi participanți la programele de formare din cadrul Proiectului “Academia Sanitarii Pricepuți”, sub coordonarea unui cadru didactic din unitatea de învățământ la care este înscris.”, se arată în regulamentul oficial.

Totodată, pregătirea elevilor “se va realiza pe baza platformei educaționale ‘Academia Sanitarii Pricepuți’. În cadrul acestei platforme vor putea fi accesate: Manualul Sanitarii Pricepuți al Crucii Roșii Române alături de materiale de suport complementare (quizz, filmulețe, prezentări) precum și webinarii tematice. Toate evenimentele vor fi comunicate direct persoanelor înscrise în program.”

3.4 Formarea echipajelor de concurs

Profesorul coordonator și elevii instruiți pe platforma educațională, se pot înscrie la o competiție de educație pentru sănătate și prim ajutor, organizați în echipaje reprezentative pentru unitatea școlară formate din 6 membri / echipaj.”

Consultă etapele, tematica pentru concursul din iulie și regulamentul complet aici.

Important de știut: “Un elev, dacă dorește, poate participa doar la partea de formare, online, întrucât partea practică, la fața locului în Filialele Județene, se dedică echipajelor care s-au hotărât să se înscrie în concurs”, a spus Raluca Buzea, coordonator, pentru Edupedu.ro.

Foto: infografic / Crucea Roșie Română
Cum mă înscriu?

Pentru a se putea înscrie la cursuri, elevii și profesorii doritori trebuie să completeze formularul de înscriere de aici. Pașii în derularea programului cuprind completarea formularului de înscriere, participarea la cursurile de formare, discuția cu elevii (în cazul profesorilor), plus formarea echipei și descărcarea calendarului de activități pentru anul în curs.

Data limită pentru aplicare este 23 mai, iar profesorii care aplică în perioada 15-23 mai, beneficiază de cursurile de formare din 27-28 mai.

Printre obiectivele programului, se numără:

Foto: captură sanitariipricepuți.ro

Crucea Roșie îi îndeamnă pe elevi să participe pentru că, precizează:

  • învață tehnicile de bază în mod profesionist
  • au contact cu oameni care lucrează în domeniul umanitar, al intervențiilor în situații de criză
  • au acces la metode moderne de pregătire în domeniul primului ajutor și participă într-o competiție adevărată cu elevi din întreaga țară

Printre beneficiile pe care Cruce Roșie le menționează, pentru profesori, apar:

  • posibilitatea de deschidere a unui punct de prim-ajutor în școala în care lucrează
  • oportunitatea de a lucra cu proprii elevi în afara școlii
  • experiență ce se poate adăuga la dosarul personal

Conform anunțului oficial, “în anul 2021, Programul Academia Sanitarii Pricepuți se va desfășura în perioada februarie – iulie și include următoarele etape:

  1. Înscrierea la programele de instruire pentru elevi și cadre didactice
  2. Formarea elevilor și profesorilor prin intermediul Platformei online Academia Sanitarii Pricepuți și fizic cu ajutorul filialelor de Cruce Roșie din România
  3. Constituirea echipajelor și înscrierea la concurs
  4. Desfășurarea concursului:
    • Proba teoretică
    • Proba practică
  5. Anunțarea câștigătorilor și premierea în cadrul Centrului de Pregătire al Academiei Europene pentru Asistenți Medicali”
Despre concursul din vară

Organizatorii notează că vor avea loc două etape ale concursului:

Etapa 1, intermediară, se organizează în perioada 15-20 iulie, în funcție de situația epidemiologică națională și de numărul de echipaje doritoare, în format fizic sau online, de către filiala județeană a Crucii Roșii Române, respectiv filiala de Sector a Municipiului București, în colaborare cu Autoritățile Publice partenere ale CRR.

Fiecare școală înscrisă în proiect are posibilitatea de a participa cu câte un echipaj pentru fiecare nivel de studiu (gimnaziu și/sau liceu).

Etapa a 2-a, națională, se organizează în perioada 29-31 iulie 2021, în funcție de situația epidemiologică națională, în format fizic ori online, cu echipajele câștigătoare din etapa I, care își vor reprezenta Filiala Județeană de Cruce Roșie din România.

La concurs se vor emite diplome de către instituțiile organizatoare – Crucea Roșie Română și Academia Europeană pentru Asistenți Medicali, iar acesta va fi organizat conform unui Regulament ce va fi elaborat și publicat pe platforma educațională pana cel târziu 15 iunie 2021.

Foto: captură sanitariipriceputi.ro

Citește și:
Super, ateliere de filme pentru adolescenți / Înscrieri până pe 24 mai și discuții pe marginea cinematografiei franțuzești
Încurajăm taberele de vară în care să se facă și ore remediale, anunță ministrul Educației
Video eseuri: “Cuvintele dintre mine și tine. Întâlnirile Oanei Pellea”, proiect de colaje din literatură cu noi sensuri pentru lectură

Articolul Cursuri de prim-ajutor pentru elevii și profesorii de gimnaziu și liceu / “Sanitarii pricepuți”, proiect Crucea Roșie Română – înscrieri până pe 23 mai apare prima dată în Edupedu.ro.

Close