Cum arată rețeaua de maternități din România, țara cu cea mai mare mortalitate infantilă din UE: nou născuții prematur sau cu probleme pot fi îngrijiți de regulă doar în reședințele de județ

Cum arată rețeaua de maternități din România, țara cu cea mai mare mortalitate infantilă din UE: nou născuții prematur sau cu probleme pot fi îngrijiți de regulă doar în reședințele de județ

România este țara cu cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană, de 6 decese la o mie de născuți vii, aproabe dublu față de media la nivelul UE. Nou născuții prematur sau cu probleme pot fi îngrijiți, cu mici excepții, doar în reședințele de județ, iar pentru cei cu riscuri majore există secții de terapie intensivă cu aparatura necesară doar în 14 orașe, potrivit unui document oficial al Ministerului Sănătății consultat de G4Media.ro.

În funcție de dotări și de serviciile medicale pe care le pot acorda, unitățile spitaliceşti sau secţiile şi compartimentele de obstetrică-ginecologie şi neonatologie sunt clasificate în trei categorii, nivelul 3 corespunzând celor mai bine dotate.

Majoritatea covârșitoare a maternităților sunt secții din cadrul spitalelor din diferite orașe și sunt de nivel 1, adică pot acorda asistența medicală minimă pentru gravide și nou născuți. Este vorba despre nașterile fiziologice la termen și nou-născuții fără probleme. În caz de urgență, poate fi făcută și operația cezariană, dacă sunt dotările necesare.

Bebelușii cu probleme pot fi doar asistați și vor fi trimiși la unitățile clasate de nivel 2 sau, în cazul celor cu riscuri majore, de nivel 3. În fiecare județ există o secție de nivel 2 doar în reședința județului, cu câteva excepții, care au și în alte orașe. Este cazul județelor Bacău, Constanța, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Suceava și Vaslui.

Citește documentele integrale pe G4Media.ro, în cadrul unei anchete semnate de Ioana Câmpean

Articolul Cum arată rețeaua de maternități din România, țara cu cea mai mare mortalitate infantilă din UE: nou născuții prematur sau cu probleme pot fi îngrijiți de regulă doar în reședințele de județ apare prima dată în Edupedu.ro.

Close