Copiii care locuiesc în afara Bucureștiului și învață în Capitală – numărați de inspectoratul școlar. Motivul: Primăria Capitalei a cerut datele, pentru subvenționarea transportului

Copiii care locuiesc în afara Bucureștiului și învață în Capitală – numărați de inspectoratul școlar. Motivul: Primăria Capitalei a cerut datele, pentru subvenționarea transportului

Școlile din București i-au întrebat zilele acestea pe părinții elevilor dacă locuiesc în afara Capitalei, fără a le comunica însă și motivul pentru care inspectoratul școlar vrea să afle numărul elevilor cu domiciliul în altă localitate. Contactată de Edupedu.ro, inspectoarea școlară Maria Manea a declarat că datele au fost cerute de Primăria Generală a Capitalei, pentru a asigura transportul școlar gratuit.  

Concret, Inspectoratul Școlar al Municipiului București le-a cerut școlilor numărul elevilor care locuiesc în afara Capitalei, după ce a primit următoarea solicitare de la Primăria Capiralei:

În temeiul adresei cu numărul 5896/1997895, referitoare la aprobarea sumelor necesare subvenționării transportului elevilor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu, Primăria Municipiului București solicită inspectoratului școlar al municipiului bucurești situația centralizată a elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, domiciliați în altă localitate față de unitatea de învățământ unde sunt înscriși și la care frecventează cursurile, situație care va fi transmisă operatorilor de transport care au emis documente de călătorie”.

Amintim că pe 30 octombrie președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care acordă tuturor elevilor din România transport gratuit pe toate mijloacele de transport public. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 2 noiembrie și este în vigoare.

Articolul 84 din Legea 1/2011, modificat prin Legea 266/30 octombrie 2020 prevede: “Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.”

Articolul Copiii care locuiesc în afara Bucureștiului și învață în Capitală – numărați de inspectoratul școlar. Motivul: Primăria Capitalei a cerut datele, pentru subvenționarea transportului apare prima dată în Edupedu.ro.

Close