Consiliul Studenților din Universitatea București cere instituției să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa semestrului II, după ce un student a obținut în primă instanță anularea majorării taxelor

Consiliul Studenților din Universitatea București cere instituției să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa semestrului II, după ce un student a obținut în primă instanță anularea majorării taxelor

Consiliul Studenților din Universitatea București cere instituției să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa aferentă semestrului II al anului universitar 2020-2021, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Cererea vine după ce pe 4 februarie Tribunalul Alba a decis în primă instanță că majorarea taxei de studiu sub pretextul indexării acesteia cu inflația este ilegală și a anulat „în parte” documentele care instituiau această creștere.

Consiliul pentru Probleme Studențești este un organ format din toți reprezentanții aleși ai studenților în Senatul Universității din București.

Redăm mesajul studenților.

„În data de 4 februarie 2021, Tribunalul Alba, secția Contencios Administrativ și Fiscal, a pronunțat în fond Hotărârea nr. 52/2021 prin care se „Anulează în parte Decizia nr.60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti, prin care s-a decis indexarea taxelor de şcolarizare începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, în ceea ce priveşte taxele datorate de studenţii″ și se „Anulează în parte Hotărârea fără număr din perioada 19-20 martie 2020 adoptată de către Senatul Universităţii Bucureşti, prin care a fost aprobată Decizia nr. 60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti privind indexarea începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, a taxelor de şcolarizare″.

Concret, Tribunalul Alba a constatat în fond nelegalitatea deciziei prin care a fost modificată în mod unilateral, în timpul școlarității, taxa de studii achitată de studenții Universității din București. Astfel, decizia reprezintă un precedent, care subliniază că taxa de studii trebuie să rămână la valoarea inițială, universităților fiindu-le interzis prin lege să o majoreze, fie doar și cu rata inflației.

În calitate de reprezentanți ai studenților în Senat, solicităm Universității din București ca, în spiritul aplicării raționamentului juridic, dar, mai ales, al principiului predictibilității, ce ar trebui să guverneze perioada școlarității, să accepte caracterul just al soluției și să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa aferentă semestrului II al anului universitar 2020-2021.

Desigur, Universitatea are dreptul să atace decizia cu recurs, astfel încât aceasta să nu rămână definitivă, dar, în acest caz, solicităm expunerea publică a motivelor de recurs, astfel încât asupra acestei proceduri să nu planeze suspiciunea unei simple tergiversări a rambursării sumelor respective”.

Reamintim că tribunalul Alba a decis anularea „în parte” a unei decizii a Consiliului de Administrație al Universității București și a unei hotărâri a Senatului UB, la solicitarea unui student la drept din Alba, potrivit portal.just.ro.

Cele două documente prevedeau creșterea taxelor pentru studenții facultăților de la Universitate, cu motivația că ar fi vorba despre o indexare cu inflația. Majorarea s-a aplicat și a fost de 3,8%. Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile.

Purtătorul de cuvânt al Universității București, Mirabela Amarandei, a declarat pentru Edupedu.ro pe 4 februarie: ”Am luat act de decizia în primă instanță privitoare la reclamația studentului, decizie care, după cum puteți și dvs. vedea pe portalul dedicat, admite ”în parte” cererea acestuia. Este, așadar, prima instanță în cauză, deci nu o hotărâre definitivă. Așteptăm motivarea deciziei pentru a face recurs. Până la soluționarea definitivă a cauzei nu vom face alte comentarii”.

Foto: © Gicamatescu | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Consiliul Studenților din Universitatea București cere instituției să compenseze suma pe care trebuie să o înapoieze studenților din taxa semestrului II, după ce un student a obținut în primă instanță anularea majorării taxelor apare prima dată în Edupedu.ro.

Close