Consiliul Elevilor le cere olimpicilor să facă ateliere online pentru a-și ajuta colegii, după ce olimpiadele și concursurile școlare au fost anulate din cauza pandemiei

Consiliul Elevilor le cere olimpicilor să facă ateliere online pentru a-și ajuta colegii, după ce olimpiadele și concursurile școlare au fost anulate din cauza pandemiei

 

Consiliul Național al Elevilor face apel la olimpici să demareze ateliere online pentru colegii lor, după ce olimpiadele și concursurile școlare au fost anulate din cauza pandemiei COVID-19. “Nimic nu mai poate răscumpăra zecile de ore pe care le-ai petrecut învățând, parcurgând subiecte, exerciții cu un grad ridicat de dificultate menite să te pregătească pentru obținerea unui premiu la olimpiada națională”, spune CNE într-o scrisoare publică adresată olimpicilor.

“Când educația pare să stagneze, blocată într-un sistem caracterizat prin coordonate inechitabile, într-un sistem în care zeci de mii de elevi nu au acces la Internet, știm că tu poți fii olimpic la solidaritate”, continuă Consiliul Național al Elevilor (CNE).

Antonia Pup, liderul elevilor, spune că “având în vedere gestionarea deficitară a sistemului educațional din România din ultima perioadă, facem apel la elevii olimpici, avem nevoie de solidaritatea lor și suntem de părere că educația tip peer to peer se încadrează în peisajul învățământului preuniversitar, în contextul actual”.

Comunicatul integral:

“Consiliul Național al Elevilor dă startul Olimpiadei Solidarității, cea mai mare provocare pentru olimpicii din România

Având în vedere contextul actual din România, care a determinat Ministerul Educației și Cercetării să anuleze olimpiadele și concursurile școlare, Consiliul Național al Elevilor dă startul Olimpiadei Solidarității, o provocare pentru olimpicii din România, astfel încât aceștia sunt invitați să deconteze cunoștințele pe care le au la diferite discipline de studiu, organizând ateliere online pentru colegii lor.

Apelul deschis al Consiliului Național al Elevilor pentru elevii olimpici, redat integral:

Dragă elev olimpic,

Suntem conștienți de faptul că, în aceste momente, nimic nu mai poate răscumpăra zecile de ore pe care le-ai petrecut învățând, parcurgând subiecte, exerciții cu un grad ridicat de dificultate menite să te pregătească pentru obținerea unui premiu la olimpiada națională în cadrul disciplinei care simți că îți pune în valoare toate competențele și te face să dai tot ce ai mai bun din tine.

Când educația pare să stagneze, blocată într-un sistem caracterizat prin coordonate inechitabile, într-un sistem în care zeci de mii de elevi nu au acces la Internet, știm că tu poți fii olimpic la solidaritate, o olimpiadă derulată în premieră în acest an care prezintă provocări pentru toți actorii cheie din educație. Educația își pune acum încrederea în tine că vei utiliza toate cunoștințele pe care le-ai dobândit pentru a le da mai departe, către colegii tăi care se simt acum bulversați de ceea ce se întâmplă și nu pot ține pasul cu materia. Ajută-ți acești colegi și, în timpul pe care îl petrecem acasă, utilizează toate mijloacele de care dispui pentru a fi alături de ei, deoarece în aceste momente de cumpănă putem valorifica cu adevărat educația de la egal la egal.

Ne cerem scuze față de tine, dragă elev olimpic, căci știm că visul tău de a ajunge în fruntea clasamentului pare acum unul îndepărtat, însă te asigurăm de faptul că simpla participare a ta la olimpiada de solidaritate se va transpune într-un beneficiu pentru tine, pentru colegii din clasa ta și pentru un sistem de învățământ mai performant, de care avem nevoie cu toții.

Având în vedere gestionarea deficitară a sistemului educațional din România din ultima perioadă, facem apel la elevii olimpici, avem nevoie de solidaritatea lor și suntem de părere că educația tip peer to peer se încadrează în peisajul învățământului preuniversitar, în contextul actual. Mai mult decât atât, vrem să arătăm autorităților că prin această mișcare civică vom reuși să aducem elevii mai aproape unii de ceilalți, să arătăm acest mesaj și să combatem perspectiva competitivă, uneori toxică pentru educație. Sistemul creat de voi, dragi factori decizionali, este deficitar, pentru că nu ne-ați învățat să fim aproape unii de ceilalți. A venit momentul să vă învățăm unii de la ceilalți, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Descarcă de aici, în format .PDF, apelul Consiliului Național al Elevilor către olimpici

 

Articolul Consiliul Elevilor le cere olimpicilor să facă ateliere online pentru a-și ajuta colegii, după ce olimpiadele și concursurile școlare au fost anulate din cauza pandemiei apare prima dată în Edupedu.

Close