Concursurile pentru posturile de inspectori școlari și de directori să fie organizate în acest an, iar elevii să fie observatori în comisiile de concurs, solicită Consiliul Național al Elevilor

Concursurile pentru posturile de inspectori școlari și de directori să fie organizate în acest an, iar elevii să fie observatori în comisiile de concurs, solicită Consiliul Național al Elevilor

Concursurile pentru posturile de inspectori școlari și de directori trebuie să fie organizate în acest an, potrivit unei solicitări publice a Consiliului Național al Elevilor primită de Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor „atrag atenția asupra necesității desfășurării acestor concursuri în anul școlar curent, pentru a evita numirile de la centru, care nu țin cont de adevăratele competențe manageriale ale candidaților”.

Context: În acest moment concursurile pentru posturi de conducere/management din Educație sunt suspendate, iar ministrul Educației (atât fostul cât și actualul) au motivat că Legea 55/2020 nu permite în acest moment organizarea unor asemenea concursuri. Cu toate acestea Legea 55 a fost modificată în repetate rânduri prin Ordonanță de Urgență pentru o serie de alte situații.

„Consiliul Național al Elevilor solicită organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de inspectori școlari și de directori, care să evalueze în mod obiectiv cu adevărat abilitățile specifice necesare pentru ocuparea unui astfel de post, astfel încât detașările „în interesul învățământului” să nu mai reprezinte o practică des întâlnită. Aceste concursuri reprezintă, în esență, singura modalitate prin care funcțiile publice de conducere din sistemul educațional local pot fi ocupate în mod corect, de către persoane capabile să managerieze în mod eficient, deschis și participativ o unitate de învățământ, sau, după caz, un inspectorat școlar”, potrivit Consiliului Elevilor.

„În plus, considerăm că este imperioasă includerea reprezetanților elevilor în calitate de observatori în comisiile de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și inspector școlar general, pentru a asigura transparența acestui proces. În lipsa unor observatori independenți, integritatea întregului proces poate fi pusă cu ușurință sub semnul întrebării”, mai scriu elevii în comunicatul citat.

În ultima perioadă, am văzut cu toții din ce în ce mai multe numiri și detașări în funcțiile de directori și inspectori școlari, cele mai multe dintre ele făcute în mod netransparent și ignorând cu desăvârșire nevoile reale ale comunităților școlare afectate. Solicităm Ministerului Educației demararea procedurilor necesare organizării examenului pentru ocuparea acestor funcții și includerea reprezentanților elevilor în comisiile de concurs, în calitate de observatori independenți. Doar așa vom putea vorbi despre un proces transparent, ce va avea drept produs finit o nouă generație de manageri școlari ales în mod deschis, pe baza competențelor pe care le au.” – a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Foto: CNE

Articolul Concursurile pentru posturile de inspectori școlari și de directori să fie organizate în acest an, iar elevii să fie observatori în comisiile de concurs, solicită Consiliul Național al Elevilor apare prima dată în Edupedu.ro.

Close