Cîțu, despre votul dat în Parlament împotriva introducerii educației sexuale în școală: „Având în vedere situația votului prin telefon, astfel de erori vor mai exista și din păcate există”

Cîțu, despre votul dat în Parlament împotriva introducerii educației sexuale în școală: „Având în vedere situația votului prin telefon, astfel de erori vor mai exista și din păcate există”

Situația votului prin telefon la Parlament generează erori, iar votul dat de premierul Florin Cîțu în calitate de senator împotriva introducerii educației sexuale în școli a fost o astfel de eroare, a declarat Cîțu joi, la conferința de presă de la Palatul Victoria, după ședința Executivului. Amintim că atât premierul Florin Cîțu cât și ministrul Sorin Cîmpeanu au votat pentru respingerea cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis a legii care introduce educația sexuală în școli ca materie obligatorie. Ulterior, ambii au explicat că au luat decizia la nivel de Guvern ca din toamnă să fie introdusă în școală o nouă materie denumită „Educație pentru viață”, care se va preda de la gimnaziu, la liceu și care va cuprinde, printre altele, și elemente de educație sexuală.

Reporter: V-ați declarat foarte supărat după votul care scoate educația sexuală din școli, însă în lista cu votul înregistrat la Senat, se arată că inclusiv dumneavoastră ați votat pentru respingerea cererii de reexaminare a președintelui Iohannis care ceruse introducerea educației sexuale în școli. Cum este până la urmă?

Florin Cîțu: Este așa cum am anunțat, este decizia pe care am luat-o cu domnul ministru înainte de votul din Parlament și am spus foarte clar că nu se poate face curricula în Parlamentul României, se face la Ministerul Educației. În Parlamentul României, având în vedere situația votului prin telefon, astfel de erori vor mai exista și din păcate există până ne întoarcem în Parlament și chiar și atunci mai apar câteodată erori. Este doar o eroare, opinia mea a fost prezentată public și înainte și după și îmi pare bine că am găsit o soluție foarte clară care să nu depindă de votul Parlamentului.

Declarațiile, la minutul 11:30, în video-ul de mai jos:

La ședința de plen din 24 iunie, un singur vot a fost în favoarea reexaminărilor pe care le ceruse șeful statului. Este vorba de liberala Alina Gorghiu, în rest, PNL a votat alături de PSD, AUR și UDMR varianta legii în care cursurile sunt denumite „educație sanitară”, iar participarea copiilor la ore, condiționată de acordul scris al părintelui. Este eliminată, astfel, din lege, componenta de „educație sexuală”. Cei de la USR-PLUS s-au abținut în bloc de la vot, a scris spotmedia.ro.

Este vorba despre proiectul L318/2019, Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Situația la vot a fost următoarea, potrivit senat.ro:

  • Prezenţi: 132
  • Pentru: 105
  • Contra: 1
  • Abţineri: 24
  • Prezent – Nu au votat: 2

Întrebat de ce a votat, ca senator, pentru respingerea cererii de reexaminare, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat la TVR „este un vot care nu m-a interesat”.

Moderator: „Votul de ieri, din senat. Sunteți senator, domnule ministru, în dreptul dumneavoastră…”

Sorin Cîmpeanu: „Da, este un vot care nu m-a interesat”

Moderator: „Și cum l-ați dat?”

Sorin Cîmpeanu: „Nu m-a interesat. Nu m-a interesat pentru că Legea Educației Naționale este foarte clară. La articolul 5, alineatul 1 spune că prevederile Legii Educației Naționale prevalează în domeniul educației asupra prevederilor oricărei alte legi. În continuare – în caz de conflict între legi se aplică prevederile Legii Educației Naționale. La articolul 65, alineatul 4 precizează foarte clar în România, de altfel precum în orice alt stat civilizat, programele școlare și planurile cadru, adică lista disciplinelor, se fac de către Ministerul Educației prin organismele abilitate, adică de către specialiști, nu se fac nici măcar de ministrul Educației, pentru că nu am competențe în științele Educației. Se fac de către specialiști. Adică nu se fac de către parlamentari, ca mine. Curriculumul nu are ce să caute în Parlament. De aceea votul de ieri nu m-a interesat pentru că viza o problemă de curriculum care nu are ce să caute în Parlament.”

Moderator: „Deci acolo ați preferat să votați ca partidul, dar veți face altfel ca ministru?”

Sorin Cîmpeanu: „Este vorba despre o educație, în realitate… Legea 1, fiind lege organică, prevalează asupra prevederilor oricărei alte legi. În realitate, în parlament nu are ce să caute un subiect legat de curriculum, fie că vorbim de educație sexuală, educație fizică, de matematică, biologie, de fizică. Nu are ce să caute pentru că nu există competență… la noi în parlament și sunt parlamentar.”

Moderator: „Am înțeles, dar atunci de ce ați votat, pentru că aveați și opțiunea să nu votați dacă nu vă interesa?”

Sorin Cîmpeanu: „Doamnă, v-am răspuns foarte sincer și foarte direct – nu mă interesează o lege în care se vorbește despre curriculum, într-o instituție unde nu există competență pentru curriculum. Simplu. În momentul în care legea confirmă ceea ce spun eu, Legea Educației Naționale prevalează, aceste lucruri vor fi reglate de către Ministerul Educației prin ordin de ministru, pe baza programelor făcute de către specialiști în științele educației”.

Recent vicepremierul și liderul USR-PLUS Dan Barna a declarat pe acest subiect că „trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”.

Pe 4 noiembrie 2020 Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru ca aceste ore să poată fi predate în școli.

Amintim că predarea educației sexuale în școli a fost eliminată din lege la propunerea PSD și PNL pe 3 iunie, când a avut loc votul final în plenul Camerei Deputaților. S-au înregistrat 269 de voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 35 de abțineri:

Amendamentul propus de PNL și PSD:

  • ”derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Autorii amendamentului sunt deputaţii Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (ALDE), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

Trei asociații ale tinerilor i-au solicitat pe 28 septembrie lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legea privind educația sexuală. Este vorba de Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR). „În multe familii din România, sănătatea reproducerii nu constituie un subiect de discuție liberă, iar mai mulți elevi nu au părinți care să le poată răspunde la informații privind educația sexuală care ar trebui să fie livrate de specialiști în domeniu, astfel că informațiile pe care elevii le primesc pe această temă în cadrul unității de învățământ reprezintă unica oportunitate de a înțelege aspecte de bază adiacente educației sexuale, precum contracepția, planificarea familială ș.a”, se arată în motivarea celor trei asociații ale tinerilor.

Foto: senat.ro

Citește și:
Senatorul Sorin Cîmpeanu a votat împotriva Educației sexuale în școli și a contestației președintelui Iohannis / Ministrul Sorin Cîmpeanu: Este un vot care nu m-a interesat
Senatul a respins solicitarea lui Iohannis de reexaminare a legii „educației sexuale”. Disciplina se va numi în continuare „educație sanitară” și elevii vor participa doar cu acordul scris al părinților
Cîmpeanu: Ministerul Educației va promova disciplina obligatorie “Educație pentru viață”, pentru clasele V-XII, cu modul obligatoriu de Educație sexuală / Părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului, ca la Religie
VIDEO Cîțu: Am vorbit cu ministrul Cîmpeanu și am luat decizia ca de anul viitor să introducă o clasă obligatorie care se va numi Educație pentru viață
Cîmpeanu, despre Educația sexuală: „Propunerea Ministerului Educației este ca toți elevii să se înscrie la o disciplină care să conțină elementele de educație sexuală, având posibilitatea retragerii tuturor acelora pentru care părinții nu sunt de acord”

Articolul Cîțu, despre votul dat în Parlament împotriva introducerii educației sexuale în școală: „Având în vedere situația votului prin telefon, astfel de erori vor mai exista și din păcate există” apare prima dată în Edupedu.ro.

Close