Cîmpeanu, în apărarea Mărțișorului: Hai să interzicem și lucrările de control, pentru că sunt un bun al elevului și să nu mai ajungă la profesori, exact același lucru este

Cîmpeanu, în apărarea Mărțișorului: Hai să interzicem și lucrările de control, pentru că sunt un bun al elevului și să nu mai ajungă la profesori, exact același lucru este

„Hai să interzicem și lucrările de control pentru că sunt și astea un bun al elevului și să nu mai ajungă la profesori, exact același lucru este”, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, la B1TV. Oficialul a contrat astfel declarația secretarului de stat de la Ministerul Educației, Sorin Ion. Acesta din urmă a generat o întreagă polemică după ce a spus că mărțișoarele și florile de 1 și 8 Martie sunt considerate obiecte personale și nu pot fi dăruite de către elevi cadrelor didactice din cauza reglementărilor care interzic în această perioadă așa ceva și că elevii ar trebui să ofere felicitări virtuale.

Cîmpeanu explicat că cine împiedică oferirea unei flori „are nevoie de cursuri de ancorare în realitate”. Acesta a spus că discuția despre interzicerea mărțișoarelor pentru că ar fi obiecte personale este o exagerare „iar Ministerul Educației nu susține exagerările”. Imediat Cîmpeanu a comparat mărțișoarele cu lucrările de control ale elevilor și a spus că ar trebui interzise și acelea, dacă ar fi interzise florile și mărțișoarele.

„A considera o floare obiect personal sau un mărțișor care așa cum spuneam face parte din patrimoniul cultural, imaterial, UNESCO. Deci nu poate fi încadrat nici ca obiect personal, nici ca obiect de inventar. Este o exagerare, iar Ministerul Educației nu susține exagerările. Pe de altă parte, dacă cineva își închipuie că printr-o directivă a unei autorități, a Ministerului Educației sau o altă directivă poate împiedica oferirea unei flori, cred că e bine să meargă la cursuri de ancorare în realitate. 

Am precizat în comunicatul de presă insistent să se manifeste prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiune.

Sunt și eu cadru didactic de 30 de ani, în același timp sunt și părinte, nu știu cine insistă mai mult (n.red. pentru oferirea de mărțișoare), cadrul didactic sau părintele sau chiar copiii, pentru că am văzut unele înregistrări vizavi de dezamăgirea copiilor care au creat cu mânuțele lor aceste mărțișoare și nu le mai puteau oferi. Dacă mergem în acest sens, așa cum spunea și colegul meu secretarul de stat din învățământul preuniversitar, hai să interzicem și lucrările de control pentru că sunt și astea un bun al elevului și să nu mai ajungă la profesori, exact același lucru este”, a încheiat Cîmpeanu.

Miercuri după-amiaza Ministerul Educației a trimis un comunicat de presă în care a scris că „nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum “flori și mărțișoare” în categoria “obiecte personale”.

Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ, nici măcar cu titlu de recomandare, nici o interdicție în acest sens, dar îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului SARS-CoV-2.”

Reacția a venit după ce secretarul de stat Sorin Ion a declarat, în contextul în care era întrebat dacă elevii au voie să ducă mărțișoare și flori colegelor și profesoarelor pe 1 și 8 Martie, că „Trebuie să respectăm legea, așa cum este. Nu cred că cineva va da o derogare de la ordinul comun și să spunem că se interzice schimbul de obiecte persoanele, mai puțin mărțișoare și flori. Știu, o să părem antipatici, dar, în primul rând, noi discutăm despre protecția și sănătatea copiilor”.

Foto: gov.ro

Articolul Cîmpeanu, în apărarea Mărțișorului: Hai să interzicem și lucrările de control, pentru că sunt un bun al elevului și să nu mai ajungă la profesori, exact același lucru este apare prima dată în Edupedu.ro.

Close