Cîmpeanu, despre regulile noi de redeschidere a școlilor: În Franța, elevii stau câte doi în bancă. Așa va fi și la noi

Cîmpeanu, despre regulile noi de redeschidere a școlilor: În Franța, elevii stau câte doi în bancă. Așa va fi și la noi

În Franța, elevii stau câte doi în bancă, “așa va fi și la noi”, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Antena3. Oficialul a precizat că “portul măștii este esențial, incomparabil mai important decât câțiva centimetri în plus la distanțarea dintre elevi”

Cîmpeanu a spus că marți seară și miercuri va lucra împreună cu ministrul Sănătății la noul ordin pentru regulile din școli. Ministrul a dat câteva exemple de măsuri care se vor regăsi în noile reglementări. Prima este portul măștii peste tot în interiorul clădirilor pentru toate persoanele. A doua ar fi așezarea în clase, elevii vor sta câte doi în bancă.

Sorin Cîmpeanu: Din acest ordin pot să vă spun, cu siguranță nu se va face rabat de la obligativitatea portului măștii, spre exemplu, permanent în spații interioare, și la profesori, și la elevi.

Sunt sisteme de educație în care orele s-au desfășurat fizic cu efective întregi, în clase cu suprafețe asemănătoare, dacă nu chiar identice cu cele din România, în care rata de infectare nu a crescut din cauza prezenței fizice în școli. Deci în acele școli, ca în România, există bănci de doi elevi și care stau unul lângă altul și nu s-a întâmplat nimic atâta vreme cât a existat această responsabilitate cu privire la portul măștii. Sunt 30 de elevi în clasă, grupați în trei rânduri, câte doi în bancă, cinci bănci pe rând, deci 10 elevi pe rând

Moderator: Așa va fi și la noi, înseamnă?

Sorin Cîmpeanu: Așa va fi și la noi. Deci avem nevoie de o adaptare la realitățile școlii românești. Și eu am spus de la bun început că voi refuza să semnez un ordin pe care eu nu aș putea să îl aplic. Eu, în calitate de rector, de director. Deci dacă știm cu toții că în școlile din România sunt bănci de câte doi elevi, nu are rost să încercăm altceva pentru că sunt 7.203 școli și în cea mai mare parte sunt bănci de doi elevi. Deci acest ordin, aceste prevederi vor fi adaptate la realități și atunci această adaptare la distanțarea fizică… Vă spun cum este soluția franceză: este precizată distanța fizică de 1 m, dar nu și în cadrul colectivului aceleași clase, deci se aplică pentru a evita interacțiunea între clase diferite. În aceeași clasă lucrurile se desfășoară într-o normalitate.

Portul măștii este esențial, incomparabil mai important decât câțiva centimetri în plus la distanțarea dintre elevi”.

Președintele Klaus Iohannis a făcut anunțul oficial: Am decis redeschiderea școlilor începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. În scenariul roșu, merg fizic doar copiii la gradiniță si clasele I-IV.

Potrivit datelor de la acest moment, în București merg fizic la școală, de luni 8 februarie, doar copiii de grădiniță și elevii din clasele Pregătitoare-IV, a VIII-a și a XII-a.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Cîmpeanu, despre regulile noi de redeschidere a școlilor: În Franța, elevii stau câte doi în bancă. Așa va fi și la noi apare prima dată în Edupedu.ro.

Close