Cîmpeanu: Astăzi sau mâine, Direcția juridică din minister va da un răspuns în cazul procurorului Codruț Olaru

Cîmpeanu: Astăzi sau mâine, Direcția juridică din minister va da un răspuns în cazul procurorului Codruț Olaru

Codrut Olaru si Tudorel Toader / Foto: Inquam Photos - Octav GaneaCodrut Olaru si Tudorel Toader / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri că a cerut celeritate din partea Direcţiei generale juridice a ministerului referitor la un aviz în speţa privitoare la procurorul Codruţ Olaru, care este acuzat de plagiat, urmând ca miercuri sau joi răspunsul Direcţiei să fie făcut public, relatează Agerpres.

El a fost întrebat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria despre faptul că Liga Studenţilor din Iaşi acuză Ministerul Educaţiei că îl apără pe Codruţ Olaru prin amânarea unui aviz al Direcţiei juridice a ministerului.

„Pot să vă spun că eu refuz categoric această acuză. Pot să vă spun că ministrul – cred că nici măcar ministrul Justiţiei – nu are posibilitatea să se implice în impunerea unui aviz de legalitate. Şi dacă ar face-o, cred că ar fi un abuz. În cazul meu, nici măcar nu am competenţele şi nici dorinţa să mă amestec peste Direcţia generală juridică a ministerului, care este îndreptăţită să acorde avizul de legalitate. Îşi asumă acordarea avizului de legalitate sau de nelegalitate. Tot ceea ce am putut să fac – am cerut celeritate şi sunt convins că astăzi sau mâine vom avea un răspuns al Direcţiei generale juridice pe speţa în cauză”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a adăugat că, din datele pe care le deţine, Direcţia generală juridică „a avertizat Consiliul General al CNATDCU cu privire la imposibilitatea acordării avizului de legalitate, atât timp cât decizia nu se încadrează în cadrul legal”.

Foto: Inquam Photos – Octav Ganea

Citește mai mult pe G4media.ro
Citește și:
Liga Studenților Iași acuză că Ministerul Educației “îl apără” pe Codruț Olaru, al cărui titlu de doctor a fost retras pentru “plagiat grosier”. Organizația îi cere ministrului Cîmpeanu să explice de ce CNATDCU tergiversează decizii în cazul mai multor “gulere albe”

Articolul Cîmpeanu: Astăzi sau mâine, Direcția juridică din minister va da un răspuns în cazul procurorului Codruț Olaru apare prima dată în Edupedu.ro.

Close