Ce s-a ales din redeschiderea școlilor în Anglia, la 1 iunie: în unele regiuni, până la 90% dintre instituțiile de învățământ au rămas închise – The Guardian

Ce s-a ales din redeschiderea școlilor în Anglia, la 1 iunie: în unele regiuni, până la 90% dintre instituțiile de învățământ au rămas închise – The Guardian

Efortul “disperat” al Guvernului britanic de a redeschide școlile de la 1 iunie, pentru a susține reluarea activităților economice, s-a soldat cu un eșec: până la 90% dintre școli, în unele zone ale Angliei, au rămas închise, din cauza temerilor legate de epidemia Covid-19, potrivit The Guardian. În zone precum Nord-Estul Angliei, nicio școală primară nu și-a deschis porțile luni, când trebuia să înceapă procesul de reluare a școlii față-în-față, potrivit datelor obținute de sursa citată.
  • În Marea Britanie, învățământul este descentralizat, iar guvernul de la Londra are autoritate doar în privința școlilor din Anglia. Pentru acestea, premierul Boris Johnson a decis reluarea activității, începând cu primele clase de școală primară, de la 1 iunie, inițiativa sa întâmpinând însă rezistență din partea directorilor de școli, a cadrelor didactice și a părinților, dar și a unor oameni de știință. Potrivit planului guvernamental, școlile urmează să se redeschidă în funcție de gradul lor de pregătire sanitară și de respectarea obligațiilor de distanțare fizică. Dar speranța autorităților era ca la 1 iunie cât mai multe să înceapă activitatea.

Potrivit The Guardian, doar 12% din totalul de 856 de școli primare din NE Angliei, regiunea cu cea mai mare rată de infecție Covid-19, și-au deschis porțile luni.

Iar în întreaga Anglie, potrivit datelor furnizate de sindicate, mai bine de două din cinci școli (44%) au decis să nu primească mai mulți elevi de la 1 iunie. În nord-vest, doar 8% dintre școli și-au deschis porțile pentru un număr mai mare de elevi.

  • De notat că majoritatea școlilor din Anglia și-au continuat activitatea, restrâns, pe perioada măsurilor de distanțare impuse de guvern, pentru a-i ajuta pe copiii personalului din sectoarele esențiale.

În Țara Galilor, școlile se redeschid de la sfârșitul lunii iunie, iar școala va fi prelungită până la finalul lunii iulie.

Articolul Ce s-a ales din redeschiderea școlilor în Anglia, la 1 iunie: în unele regiuni, până la 90% dintre instituțiile de învățământ au rămas închise – The Guardian apare prima dată în Edupedu.

Close