Cazul profesoarei de la Facultatea de Limbi Străine, acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, va fi analizat în comisia de disciplină a Universității din București

Cazul profesoarei de la Facultatea de Limbi Străine, acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, va fi analizat în comisia de disciplină a Universității din București

Conducerea Universității din București va analiza cazul profesoarei de suedeză de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, acuzată de comportament abuziv la adresa studenților. La inițiativa rectorului Marian Preda, în acest caz este convocată comisia de disciplină după cum a declarat, miercuri, pentru EduPedu.ro Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Universității.

Comisia disciplinară este cea care decide eventualele sancțiuni disciplinare, reprezentanta instituției de învățământ superior precizând că universitatea se delimitează de “orice încălcare a normelor de conduită profesională și a principiilor” sale.

Declarația integrală a Mirabelei Amarandei, purtător de cuvînt al instituției de învățământ superior:

  • “O comisie disciplinară va fi înființată la inițiativa domnului rector Marian Preda. De altfel, aceasta a fost si recomandarea în unanimitate a Comisiei de integritate academică de la nivelul facultății. Comisia disciplinară este cea care, în urma analizei situației, va decide cu privire la sancțiunile disciplinare care se impun în cazul doamnei profesoare. Ne delimităm de orice încălcare a normelor de conduită profesională și a principiilor pe care se clădește, de atâția ani, activitatea și spiritul Universității noastre.”

Amintim că o profesoară a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, într-un mesaj anonim publicat săptămâna trecută pe Facebook și viralizat săptămâna aceasta. Potrivit reprezentanților Universității, mesajul – în care autoarea se plânge că profesoara insulta studenții și apela la un limbaj agresiv – a fost însoțit și de un memoriu transmis conducerii Facultății, pe același subiect, iar din informațiile EduPedu.ro acel memoriu a fost urmat, în ultimele zile, de circa 20 de mesaje similare din partea unor foști sau actuali studenți.

Marți, Mirabela Amarandei precizase că reprezentanții conducerii facultății începuseră discuții cu părțile implicate.

În materialul publicat pe Facebook, semnat de o anume “Geanina Maria”, profesoara este menționată cu inițialele “C.V.”. Aceasta este identificată, la comentarii, drept Carmen Vioreanu, conferențiar universitar activ în cadrul departamentului de Limbi și Literaturi Germanice. Universitatea din București, prin Mirabela Amarandei, a confirmat că este vorba despre această profesoară.

Citește mai mult: Verificări la Universitatea din București, în cazul unei profesoare de suedeză a Facultății de limbi străine, acuzată de comportament abuziv și insulte la adresa studenților

Articolul Cazul profesoarei de la Facultatea de Limbi Străine, acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, va fi analizat în comisia de disciplină a Universității din București apare prima dată în Edupedu.ro.

Close