Bursele de merit din sectorul 6 s-au mărit cu 400 de lei și vor fi acordate primilor 10% dintre elevii cu cele mai bune rezultate din fiecare școală, anunță primarul

Bursele de merit din sectorul 6 s-au mărit cu 400 de lei și vor fi acordate primilor 10% dintre elevii cu cele mai bune rezultate din fiecare școală, anunță primarul

Bursele de merit din sectorul 6 s-au mărit cu 400 de lei și vor fi acordate primilor 10% dintre elevii cu cele mai bune rezultate din fiecare școală, anunță primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook. În ședința Consiliului local a fost schimbată metodologia de acordare a burselor școlare din sectorul 6. Ciucu a menționat că a scos “pragurile de acordare a burselor care denaturau evaluarea școlară (aveau ca efect vânarea notelor și, câteodată, presiuni din partea unor părinți pe profesori pentru a da note mai mari) și am introdus competiția reală”.

Bursele de merit se măresc cu 400 lei și vor ajunge la suma de 500 lei, potrivit proiectului de hotărâre. Astfel, primii 10% din elevi în ordinea descrescătoare a mediilor pe fiecare nivel de clasă din fiecare unitate de învățământ din Sectorul 6, vor primi suma de 500 lei.

Dacă procentul de 10% din elevi în ordinea descrescătoare a mediilor pe fiecare nivel de clasă din fiecare școală din Sectorul 6, reprezintă o cifră cu zecimale, aceasta se rotunjește pe plus la următoarea cifră în ordine crescătoare. În situația în care vor exista elevi cu aceeași medie, se vor lua în calcul toți elevii cu media respectivă.

Conform proiectul de hotărâre, elevii care au participat în anul școlar 2020-2021 la olimpiadele internaționale vor beneficia de următoarele sume:

  • burse de excelență pentru locul I – 7000 lei/olimpic/an;
  • burse de excelență pentru locul II – 5500 lei/olimpic/an;
  • burse de excelență pentru locul III – 4000 lei/olimpic/an;
  • burse de excelență pentru mențiune – 3000 lei/olimpic/an.

Un elev cu bursă de studiu primește lunar 100 lei. Suma pentru bursa de ajutor social este între 260 lei și 348 lei, după cum este precizat în proiectul de hotărâre.

Ordinului 5576/2011, Capitolul II, Art.8 specifică faptul că “(1) Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare: a) au rezultate deosebite la învățătură: au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional.”

Ciucu anunță că fost eliminată “bursa primarului”, acordată elevilor cu media 10.

Bursele școlare se acordă inclusiv pe timpul susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Primarul Ciprian Ciucu a adăugat că “Am avut consens politic pe această abordare în Consiliul Local al Sectorului 6”.

Potrivit modificărilor Legii Educației, bursele acordate de către autoritățile locale trebuie să fie minim 100 de lei. Sumele sunt transferate din bugetul Ministerului Educației.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Bursele de merit din sectorul 6 s-au mărit cu 400 de lei și vor fi acordate primilor 10% dintre elevii cu cele mai bune rezultate din fiecare școală, anunță primarul apare prima dată în Edupedu.ro.

Close