BREAKING Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023 încep pe 30 mai, iar reînscrierile, în data de 16 mai, potrivit ministerului Educației

BREAKING Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023 încep pe 30 mai, iar reînscrierile, în data de 16 mai, potrivit ministerului Educației

Părinții își pot înscrie copiii cu vârste între 3 și 5 ani la grădiniță în anul școlar 2022-2023, începând cu data de 16 mai, în cazul celor care se reînscriu, iar pe 30 mai se fac înscrierile pentru cei care frecventează prima oară o grădiniță, a spus secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Florian Lixandru, pentru Edupedu.ro.

Prima oară se primesc dosarele pentru reînscrieri, apoi se fac înscrierile la grupa mică.

“Dosarele pentru înscrierea copiilor la grupa mică pot fi depuse începând cu data de 30 mai, iar în data de 16 mai se pot depune actele pentru reînscrierea copiilor ce urmează să intre în grupele mijlocie și mare”, anunță secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Florian Lixandru, pentru Edupedu.ro.

“Am trimis semnat deja nota și urmează să o trimitem azi sau mâine către inspectoratele școlare. Condițiile de înscriere sunt neschimbate față de anii trecuți. În limita locurilor disponibile și copiii de 2 ani pot fi înscriși la grădiniță,” subliniază secretarul de stat în ministerul Educației.

Condițiile pentru înscrierea copiilor la grădiniță în anul școlar trecut (2021-2022)

Ocuparea locurilor libere după finalizarea etapei de reînscriere se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

  • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de un singur părinte;
  • existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
  • existența unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar sau cu grupe de preșcolari, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al inspectoratului școlar judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 28 mai 2021) vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere.

Criteriile specifice de departajare nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului de înscriere în învățământul preșcolar.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor posta, de asemenea, pe site-ul unității de învățământ/ISJ și, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

  • capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată);
  • numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2021 – 2022 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor.

Articolul BREAKING Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2022-2023 încep pe 30 mai, iar reînscrierile, în data de 16 mai, potrivit ministerului Educației apare prima dată în Edupedu.ro.

Close