BREAKING Bursele pentru elevi nu vor putea fi mai mici de 100 de lei, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobate în ședința de astăzi

BREAKING Bursele pentru elevi nu vor putea fi mai mici de 100 de lei, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobate în ședința de astăzi

Bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social nu vor putea fi mai mici de 100 de lei, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobată în ședința Executivului de astăzi. În proiectul de HG pus în dezbatere publică de Ministerul Educației în august 2020, cuantumul minim era de 150 de lei.

UPDATE: „În ședința de astăzi, 04 decembrie 2020, a Executivului, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care se stabilește, în premieră, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, în anul școlar 2020 – 2021”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.

Valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de burse este de 100 de lei, iar complementar acestui plafon, autoritățile locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

„Precizăm că, în conformitate cu prevederile legii, bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație”, se mai arată în comunicat.

Discuția dintre ministrul Educației Monica Anisie și premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern de astăzi:

Anisie: Suntem pregătiți să introducem pe lista suplimentară a ordinii de zi a ședinței de astăzi, a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar care se acordă în anul școlar 2020-2021.

Orban: Care e cuantumul minim stabilit? Ați văzut că în localități… fiecare după cum consideră primarul.

Anisie: Exact, pentru prima dată stabilim un cuantum minim de 100 de lei, autoritățile publice locale putând să suplimenteze pentru acordarea burselor acest cuantum.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul BREAKING Bursele pentru elevi nu vor putea fi mai mici de 100 de lei, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobate în ședința de astăzi apare prima dată în Edupedu.ro.

Close