Avocatul Poporului solicită organizarea examenului de specialitate pentru medicii care și-au finalizat rezidențiatul: „Reprezintă un minim ajutor pentru personalul medical epuizat, care lucrează cu cazurile cele mai grave din secțiile ATI”

Avocatul Poporului solicită organizarea examenului de specialitate pentru medicii care și-au finalizat rezidențiatul: „Reprezintă un minim ajutor pentru personalul medical epuizat, care lucrează cu cazurile cele mai grave din secțiile ATI”

Organizarea examenului de specialitate pentru medicii care și-au finalizat rezidențiatul „reprezintă un minim ajutor pentru personalul medical epuizat, care lucrează cu cazurile cele mai grave din secțiile ATI, dar și din restul secțiilor medicale”, transmite Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.

Astfel, Avocatul Poporului solicită ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, organizarea acestui examen, având în vedere că medicii care și-au finalizat rezidențiatul așteaptă de peste cinci luni să-și dobândească dreptul de practică.

Cererea vine pe fondul lipsei de medici specialiști „cu care se confruntă spitalele din România, pe fondul actualei pandemii, dar și faptul că în luna martie 2020, potrivit informațiilor difuzate de presă, peste 700 de medici se înscriseseră la examenul de specialitate, examen anulat și care nu a mai fost organizat, în contextual existenței unităților sanitare care înregistrează deficit major de personal, dar și al creșterii semnificative a numărului pacienților care au nevoie de asistență medicală”.

Perioada de rezidenţiat pentru medicii din ultimul an, care nu pot susţine în acest moment examenul de specialist, a fost prelungită până la data de 31 octombrie, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la începutul lunii aprilie.

„Rezidenţilor de ultimul an care au terminat la 1 aprilie rezidenţiatul, dar nu pot da examenul de specialist, li s-a prelungit perioada de rezidenţiat până la 31 octombrie, urmând să fie reîncadraţi ca rezidenţi până în acel moment, când vor susţine examenul de medic specialist. La fel în toate unităţile care ţin de Ministerul Sănătăţii, posturile vacante pot fi ocupate şi de personal contractual în regim de urgenţă pe perioada stării de urgenţă“, a declarat Tătaru atunci.

 

Sursă foto: Pixabay.com

Articolul Avocatul Poporului solicită organizarea examenului de specialitate pentru medicii care și-au finalizat rezidențiatul: „Reprezintă un minim ajutor pentru personalul medical epuizat, care lucrează cu cazurile cele mai grave din secțiile ATI” apare prima dată în Edupedu.

Close