Anularea deciziei prin care Universitatea București a majorat taxele pentru studenți pe motiv că le indexează cu inflația, decisă de Tribunalul Alba în primă instanță, la solicitarea unui student la Drept. Reacția universității

Anularea deciziei prin care Universitatea București a majorat taxele pentru studenți pe motiv că le indexează cu inflația, decisă de Tribunalul Alba în primă instanță, la solicitarea unui student la Drept. Reacția universității

Tribunalul Alba a decis anularea „în parte” a unei decizii a Consiliului de Administrație al Universității București și a unei hotărâri a Senatului UB, la solicitarea unui student la drept din Alba, potrivit portal.just.ro. Cele două documente prevedeau creșterea taxelor pentru studenții facultăților de la Universitate, cu motivația că ar fi vorba despre o indexare cu inflația. Majorarea s-a aplicat și a fost de 3,8%. Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile.

Hotărârea nr 52/2021, care a fost publicată joi, arată că instanța „admite in parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Popa Andrei Nicolae în contradictoriu cu pârâta Universitatea București”.

Concret, Tribunalul Alba a constatat în fond nelegalitatea deciziei prin care a fost modificată în mod unilateral, în timpul școlarității, taxa de studii achitată de studenții Facultății de Drept a Universității din București, de la 3500 lei la 3650 lei, scrie Asociația Studenților la Drept, cea care a reacționat public în martie 2020 la intenția Universității București de a majora taxele.

Ce prevede decizia Tribunalului Alba

„Anulează în parte Decizia nr.60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti, prin care s-a decis indexarea taxelor de şcolarizare începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, în ceea ce priveşte taxele datorate de studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Anulează în parte Hotărârea fără număr din perioada 19-20 martie 2020 adoptată de către Senatul Universităţii Bucureşti, prin care a fost aprobată Decizia nr. 60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti privind indexarea începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, a taxelor de școlarizare datorate de către studenții Facultății de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Respinge în rest cererea formulată de reclamant. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 100 de lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Alba”, se arată în decizia oficială.

Student la Facultatea de Drept a Universității București, Andrei Nicolae Popa a scris pe Facebook că „Tribunalul Alba a stabilit că indexarea taxelor cu rata inflației este nelegală. Această hotărâre a făcut dreptate pentru miile de studenți la taxă din UB și sutele de mii de studenți la taxă din universitățile românești! Sunt dispus să îngrop securea războiului cu UB dacă aceasta își va recunoaște vina, își va cere iertare public față de studenți și le va restitui sumele indexate!”

Purtătorul de cuvânt al Universității București, Mirabela Amarandei, a declarat pentru Edupedu.ro: ”Am luat act de decizia în primă instanță privitoare la reclamația studentului, decizie care, după cum puteți și dvs. vedea pe portalul dedicat, admite ”în parte” cererea acestuia. Este, așadar, prima instanță în cauză, deci nu o hotărâre definitivă. Așteptăm motivarea deciziei pentru a face recurs. Până la soluționarea definitivă a cauzei nu vom face alte comentarii”.

Foto: Pawel Szczepanski | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Anularea deciziei prin care Universitatea București a majorat taxele pentru studenți pe motiv că le indexează cu inflația, decisă de Tribunalul Alba în primă instanță, la solicitarea unui student la Drept. Reacția universității apare prima dată în Edupedu.ro.

Close