ANALIZĂ Mediile de la clasă obținute de copiii care au luat 4 la Evaluarea Națională sunt cu 3-4 puncte mai mari față de cele de la examen

ANALIZĂ Mediile de la clasă obținute de copiii care au luat 4 la Evaluarea Națională sunt cu 3-4 puncte mai mari față de cele de la examen

Mediile din clasele V-VIII obţinute de elevii care au fost notați cu medii de 4 sau ușor peste 4 la examenul de Evaluare Națională au fost, în peste 90% din situațiile analizate, mai mari cu cel puțin 3 puncte. În unele cazuri, diferența între mediile obținute de elevi la școală și cele de la Evaluare a fost chiar de 4 puncte, potrivit datelor publicate pe admitere.edu.ro. Analiza Edupedu.ro a cuprins 11 județe din toate regiunile țării și Bucureștiul. Rezultatele repartizării computerizate de la Admiterea în Liceu 2019 vor fi publicate pe edu.ro și Edupedu.ro vineri 12 iulie.

Metoda analizei. Am ales 11 judeţe şi Bucureştiul pentru a vedea ce diferenţe există între mediile de la clasă ale elevilor şi cele obţinute de ei la Evaluarea Naţională. Apoi am analizat situaţia celor aflaţi la mijlocul grilei de notare, care au luat 4 sau puţin peste 4 la Evaluarea Naţională, dar care au fost “salvaţi” de la o medie generala mică de mediile de absolvire. Este vorba despre rezultatele a câte 30 de elevi din fiecare judeţ, 360 de merii în total, de la şcoli diferite, aşa cum sunt ei ierarhizaţi în funcţie de media generală obţinută, cea care decisivă la Admiterea în Liceu 2019. Remarcabil este faptul că nicio medie de la clasă, din cele analizate, nu se apropie măcar la un punct distanţă de cea de la Evaluarea Naţională.

Notă: Am eliminat numele elevilor din listele publicate mai jos, pentru respectarea regulamentelor de protecţie a datelor personale.

De ce e important?

Media de absolvire din clasele V-VIII poate ridica media generală obţinută de un candidat la liceu şi poate influenţa plasarea fiecărui candidat în etapa repartizări computerizate. Potrivit regulamentului, ordonarea candidaților se face descrescător după mai multe criterii: media de admitere, media de evaluare națională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obținută la proba de limbă și literatură română din cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale și nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.

În municipiul Bucureşti, potrivit datelor studiate din lista ierarhiei pentru Admitere 2019, se poate observa cum, din 30 de medii analizate, peste 90% din mediile de la şcoală sunt cu peste 3 puncte mai mari decât mediile pe care elevii au reuşit să le obţină la Evaluarea Naţională. (click pe imaginile din galerie pentru a compara mediile)



În judeţul Cluj se poate observa o situaţie similară.



Judeţul Buzău înregistrează medii cu 3, chiar 4 punte mai mari la clasă, faţă de cele de la Evaluare.



Aceeaşi problemă apare şi în judeţul Caraş-Severin, potrivit raportării oficiale.



Judeţul Gorj este şi el în aceeşi situaţie, după cum arată rezultatele pentru cei 30 de elevi selectaţi din lista oficială.



Aceleaşi medii mai mari cu 3, sau uneori cu 4 puncte sunt şi în judeţul Mureş.



Situaţia se repetă în Neamţ.



Judeţul Teleorman:



Judeţul Vâlcea:



Judeţul Prahova:



Judeţul Bacău:



Judeţul Brăila:



O situaţie similară a fost semnalată anul acesta, în primăvară, şi pentru anii 2015, 2016, 2017 şi 2018 de către Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

Comparația dintre media obținută de elevii de clasa a VIII-a la examenul de Evaluare Națională din 2018, 2017, 0216 şi 2015 și media pe care au avut-o la clasă în gimnaziu arată că notarea este destul de mult diferită, potrivit unei analize recente a Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR). Concret, unul din 3 copii are medii cu peste trei puncte mai mari la clasă față de cele obținute la examen.

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2018 arată că cei mai mulți copii (peste jumătate – 50,08%) au avut medii mai mici cu 1-3 puncte față de mediile de la clasă, potrivit datelor oficiale, prelucrate de departamentul pentru Educație al CDR. Doar 17% dintre medii sunt asemănătoare, adică au o variație între -1 și 1 punct. Între anii analizați, 2018 este anul cu cel mai mare număr de elevi care au o diferență de peste 3 puncte între media de la clasă și media de la examen.

Articolul ANALIZĂ Mediile de la clasă obținute de copiii care au luat 4 la Evaluarea Națională sunt cu 3-4 puncte mai mari față de cele de la examen apare prima dată în Edupedu.

Close