Amenzi pentru Colegiul Andrei Șaguna, Colegiul Doctor Ioan Meșotă și Colegiul Grigore Moisil, toate din Brașov, de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării: Este discriminatorie eliminarea din școală a elevilor cu medii sub 7 sau 8

Amenzi pentru Colegiul Andrei Șaguna, Colegiul Doctor Ioan Meșotă și Colegiul Grigore Moisil, toate din Brașov, de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării: Este discriminatorie eliminarea din școală a elevilor cu medii sub 7 sau 8

Trei colegii naționale din Brașov au fost amendate astăzi de Consiliul pentru Combaterea Discriminării, pentru eliminarea din școală a elevilor care nu iau medii mai mari de cel puțin 7 la clasele a V-a, a VI-a sau a VII-a. Școlile sancționate sunt Colegiul Național “Andrei Șaguna” din Brașov, Colegiul Național “Doctor Ioan Meșotă” din Brașov și Colegiul Național “Grigore Moisil” din Brașov, iar amenzile sunt în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare unitate de învățământ.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor prezenți (8 voturi), anunță Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Concret, CNCD a decis că sunt discriminatorii următoarele reguli impuse de colegiile amendate:

  • „Elevii din învățământul gimnazial nu vor mai urma cursurile la Colegiul Național D.I.M în următoarele cazuri: media la purtare pe un semestru este mai mică de nota 8 (opt), Media anuală la disciplinele Limba și literatura română sau Matematică este mai mică de nota 7 (șapte), iar aceștia nu obțin nota minimă 7 (șapte) nici la reexaminarea care se va desfășura în perioada examenelor de corigență.” Sau
  • Elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, care la sfârșitul anului școlar nu obțin media generală de minimum 8.50, mediile la limba și literatura română și la matematică de minimum 8, sau media generală la purtare de minimum 9.50, sunt declarați necorespunzători cu standardele școlare asumat prin contractul educațional semnat de părinte în momentul înscrierii, și, în consecință, nu vor mai frecventa cursurile colegiului, fiind obligați să se transfere.”
Care sunt reglementările din educație – ce medie minimă trebuie să aibă un elev ca să treacă clasa

Regulamentele impuse de cele 3 colegii amendate contrazic ordinele oficiale ale Ministerului Educației.

Concret, Ordinul nr. 5079/2016 prevede următoarele condiții, pentru ca un elev să poată promova clasa, în orice școală din România:

  • Promovează clasa elevii care, la sfârșitul anului școlar, obțin la fiecare disciplină cel puțin media anuală 5.00/calificativul “Suficient”, iar la purtare, media anuală 6.00/calificativul “Suficient”.
  • Elevii liceelor pedagogice, ai liceelor teologice și ai liceelor militare care obțin la purtare media anuală mai mică de 8.00 nu mai pot continua studiile la aceste profiluri. Acești elevi sunt obligați să se transfere, pentru anul școlar următor, la alte profiluri/licee
  • Elevii din clasele cu profil artistic sau sportiv, care nu au media de cel puțin 6 la disciplina principală de specialitate, sunt declarați necorespunzători pentru aceste profiluri/specializări. Prin excepție de la alin. (1) elevii de la clasele cu specializările muzică și coregrafie sunt declarați necorespunzători pentru specializarea respectivă și dacă nu obțin minimum 6,00 la examenul de sfârșit de an școlar.
  • (Sursa și detalii)
Comunicatul integral al CNCD:

“Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor în data de 06 mai 2020, a adoptat următoarele hotărâri:

  1. Prevederile din regulamentul unei unități de învățământ preuniversitar (public) prin care se condiționează continuarea frecventării cursurilor instituției de învățământ prin obținerea de către elevi a unor medii de promovare mai mari decât cele stabilite prin art. 126 alin. (1) și art. 127 alin. (1) din ROFUIP aprobat prin OMENCS nr. 5079/2016 constituie o faptă de discriminare indirectă potrivit art. 2 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din O.G. 137/2000.

Prevederile declarate discriminatorii din regulamentele în cauză sunt următoarele:

„Elevii din învățământul gimnazial nu vor mai urma cursurile la Colegiul Național D.I.M în următoarele cazuri: media la purtare pe un semestru este mai mică de nota 8(opt), Media anuală la disciplinele Limba și literatura română sau Matematică este mai mică de nota 7(șapte), iar aceștia nu obțin nota minimă 7 (șapte) nici la reexaminarea care se va desfășura în perioada examenelor de corigență.” Sau

„Elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, care la sfârșitul anului școlar nu obțin media generală de minimum 8.50, mediile la limba și literatura română și la matematică de minimum 8, sau media generală la purtare de minimum 9.50, sunt declarați necorespunzători cu standardele școlare asumat prin contractul educațional semnat de părinte în momentul înscrierii, și, în consecință, nu vor mai frecventa cursurile colegiului, fiind obligați să se transfere.”

Colegiul director a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei pentru fiecare unitate de învățământ în parte (Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov, Colegiul Național „Doctor Ioan Meșotă”, Brașov, Colegiul Național „Grigore Moisil”, Brașov). 

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor prezenți (8 voturi).

  • 2. Fapta dl. Vladimir Tismăneanu din data de 11.04.2020 de a posta pe pagina sa de socializare o fotografie care ilustrează mai multe păsări (ciori) ce stau așezate pe un gard, imagine însoțită de textul: „Aeroportul Țăndărei. Toate Zborurile sunt anulate„, alături de comentariul dl. Tismăneanu: „Super tare„, constituie discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000.

Colegiul director a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale dl. Vladimir Tismăneanu în cuantum de 5.000 de lei potrivit O.G. 137/2000. La stabilirea cuantumului sancțiunii contravenționale s-au avut în vedere următoarele circumstanțe atenuate și agravante: momentul postării mesajului, conținutul și comentariul la mesaj, comportamentul contravenientului după momentul postării mesajului, scuzele publice prezentate de contravenient, calitatea de formator de opinie și specializarea academică a acestuia (expert în analiza regimurilor totalitare).

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea de voturi a celor prezenți (8 voturi).

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

06 mai 2020

București”

 

Articolul Amenzi pentru Colegiul Andrei Șaguna, Colegiul Doctor Ioan Meșotă și Colegiul Grigore Moisil, toate din Brașov, de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării: Este discriminatorie eliminarea din școală a elevilor cu medii sub 7 sau 8 apare prima dată în Edupedu.

Close