Adulții care trăiesc alături de copii prezintă un risc mai mic de deces din cauza Covid-19 și nu prezintă riscuri sporite de infectare – studiu preliminar destinat deciziei privind școlile din Anglia

Adulții care trăiesc alături de copii prezintă un risc mai mic de deces din cauza Covid-19 și nu prezintă riscuri sporite de infectare – studiu preliminar destinat deciziei privind școlile din Anglia

Traiul alături de copii cu vârste de 0-11 ani nu este asociat unor riscuri sporite de infectare cu noul coronavirus, dar este asociat unui risc mai mic de deces din cauza Covid-19, potrivit unui studiu recent realizat în Marea Britanie. Pe de altă parte, traiul alături de copii de 12-18 ani este însoțit de un risc ușor crescut de infectare, dar fără o creștere a altor riscuri asociate, arată cercetarea. Aceasta arată că, pe parcursul derulării analizei, nu a putut fi observată vreo schimbare consistentă a riscurilor în urma închiderii școlilor.
  • Studiul, care nu a trecut încă prin procesul de evaluare colegială (peer-review), este realizat de cercetători de la Universitatea din Oxford și London School of Hygiene and Tropical Medicine, fiind finanțat de Consiliul pentru Cercetare Medicală și realizat spre a folosi sistemului public de sănătate din Anglia (NHS England).

Un obiectiv declarat al studiului este să servească deciziilor autorităților de la Londra atunci când iau în calcul avantajele și riscurile prezenței la școală în timpul pandemiei.

Principalele constatări ale studiului:

Pe o bază de analiză formată din peste 9,1 milioane de adulți cu vârste de cel mult 65 de ani, traiul alături de copii cu vârste de 0-11 ani nu este asociat unor riscuri mai mari de infectare SARS-CoV-2, comparativ cu persoanele care nu trăiesc alături de copii. Nu se poate face o asociere nici cu riscuri mai mari de spitalizare sau de internare la ATI.

  • Traiul alături de copii de 0-11 ani este, însă, asociat unui risc mai mic de deces cauzat de Covid-19.
  • Traiul alături de copii de 12-18 ani a fost asociat unui risc ușor crescut de infectare, comparativ cu persoanele care nu trăiesc alături de copii. Dar nu este asociat altor situații medicale cauzate de Covid-19.
  • Traiul alături de copii de orice vârstă este asociat și cu un risc mai mic de deces din cauze care nu au legătură cu Covid-19.
  • Folosind o bază de analiză de peste 2,5 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, nu a putut fi făcută vreo asociere între traiul alături de copii și situații cauzate de Covid-19 (infectare, internare etc),
  • Nu a putut fi constatată vreo schimbare consistentă a situației în urma închiderii școlilor.

Studiul s-a bazat pe datele colectate din sistemul medical cu privire la serviciile medicale esențiale, la spitalizări și la internări ATI, precum și la decese, înregistrate în perioada 1 februarie-2 august. Au fost comparate datele referitoare la persoane care trăiesc alături de copii cu cele ale unor persoane fără copii în gospodărie.

Cercetarea poate fi consultată aici

Photo 176444365 © Rafael Ben AriDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Adulții care trăiesc alături de copii prezintă un risc mai mic de deces din cauza Covid-19 și nu prezintă riscuri sporite de infectare – studiu preliminar destinat deciziei privind școlile din Anglia apare prima dată în Edupedu.

Close