Admiterea la liceu, prevăzută de „România Educată”, încurajează meditațiile? Ministrul Educației: Să eliminăm ipocrizia aceasta că „vai, nu este bine să faci meditații”. Este foarte bine să faci meditații, condiția e să nu faci cu elevii de la clasă

Admiterea la liceu, prevăzută de „România Educată”, încurajează meditațiile? Ministrul Educației: Să eliminăm ipocrizia aceasta că „vai, nu este bine să faci meditații”. Este foarte bine să faci meditații, condiția e să nu faci cu elevii de la clasă

Este foarte bine să faci meditații, cu condiția să nu intri în incompatibilități, să faci meditații cu elevii de la clasă, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a spus într-un interviu, la TVR, pe 14 iulie 2021, că „meditațiile sunt un lucru foarte bun”, „să susții importanța meditațiilor, să eliminăm ipocrizia aceasta că ‘vai, nu este bine să faci meditații’. Este foarte bine să faci meditații”.

Întrebat dacă meditațiile nu ar lua amploare prin introducerea admiterii la liceele de top, așa cum prevede Raportul România Educată, ministrul a răspuns:

Moderator: Nu știu dacă ați avut vreodată ocazia să mergeți printre părinți când se dă admiterea la clasa a V-a, nu admiterea în clasa a IX-a, când se dă admiterea în clasa a V-a la marile colegii și să ascultați discuțiile părinților. Știți ce se discută acolo în primul rând? Cu cine a făcut copilul de clasa a IV-a meditație ca să intre la un colegiu, la clasa a V-a, cât de mare s-a pus presiune pe acest copil să reușească la un asemenea colegiu? Ce credeți că s-ar întâmpla dacă aplicăm acest sistem în clasa a VIII-a. Sistemul acesta de meditații nu va lua și mai mare amploare?

Sorin Cîmpeanu: Meditațiile sunt un lucru foarte bun. Foarte bun.

Moderator: De ce?

Sorin Cîmpeanu: Pentru că niciodată nu ai să poți opri un părinte să-i ofere propriului copil șansa la un supliment de educație. Și nici nu este bine să faci acest lucru. Și nici nu o face nimeni nici în Statele Unite, nici în Franța, nici în Germania, nici în Japonia.

Moderator: Ce te faci când profesorul face aceste meditații și părinții pun meditații copiilor pentru că nu se face la școală ceea ce trebuie să se facă?

Sorin Cîmpeanu: Cu o condiție, cu o condiție. Asta este cu totul și cu totul alt lucru. Plecăm de la premisa că în școală se face ce trebuie să se facă. Peste ce se face în școală, părinții pot să facă meditații, cu o condiție, care s-ar putea să fie supărătoare. Există o incompatibilitate între profesorul care face meditații cu propriile de la clasă. Acest lucru ar trebui să fie aspru sancționat.

Moderator: Și cine să o facă?

Sorin Cîmpeanu: Dacă vrem o nouă lege cu reglementări așteptate în societate…

Moderator: Adică ar putea fi asta o nouă prevedere în viitoarea lege?

Sorin Cîmpeanu: Da, să susții importanța meditațiilor, să elimini ipocrizia aceasta că „vai, nu este bine să faci meditații”, nu, este foarte bine să faci meditații. În orice stat civilizat din această lumea este foarte bine, cu condiția să nu intri în incompatibilități, să faci meditații cu elevii de la clasă, spre exemplu. Mie, personal, mi se pare nenatural să supui un copil de clasa a patra unui examen dur de trecere în clasa a cincea la acea vârstă, nu mi se pare deloc în regulă. Pe de altă parte, în momentul în care ai 10 candidați pe loc, ai două clase într-o școală, nu ai nici infrastructură, nici profesor pentru mai mult de două clase și ai cereri pentru 20 de clase, evident că trebuie să organizeze o modalitate de ierarhizare a candidaților pe diverse criterii.

În aceeași emisiune la care participa ministrul, a fost prezentat un material în care președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat că nu susține organizarea de examenele de admitere în liceele de top:

„Nu există încredere că profesorii de la aceste colegii pot asigura integritatea procesului și transparență la nivelul elaborării lor și chiar și la nivelul corectării, pentru că aceste subiecte vor fi elaborate chiar de către acești profesori, vor fi corectate chiar de către acești profesori, profesori care vor face meditații cu o parte din acești copii”, a spus Cristache.

Reamintim că într-un sondaj recent al Avangarde, 39% dintre respondenți au declarat că nu sunt de acord cu sistemul de meditații existent în România.

Pe 18 iunie, ministrul Cîmpeanu spunea: “Când fiecare profesor din România și fiecare școală își vor face datoria la fel de bine față de elev, atunci nu ar trebui să mai fie nevoie de meditații”. Acesta declara atunci că nu crede că din cei 3 milioane de elevi există vreunul care să nu vrea niște resurse suplimentare financiare pentru meditații, întrebat fiind despre ideea avansată de fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, ca statul să acorde vouchere pentru meditații.

“Într-un caz ideal nu ar fi nevoie de meditații. Îmi place să cred că sunt mai ancorat în realități. Când fiecare profesor din România și fiecare școală își vor face datoria la fel de bine față de elev, atunci nu ar trebui să mai fie nevoie de meditații”, declara Cîmpeanu.

Motivul principal, invocat de părinți, pentru care aceștia își trimit copiii la meditații este acela că elevii nu înțeleg lecțiile de la școală, potrivit studiului la nivel național “Meditațiile în România: sistem educațional paralel sau complementar?“, realizat de IRES și Societatea Academică din România. Studiul mai arată că circa o treime dintre elevii claselor V-XII fac meditații, iar părinții lor plătesc, în medie, 300 de lei pe lună.

Revenind la interviul de la TVR, întrebat de unde a pornit această idee, a reintroducerii admiterii la liceu, Sorin Cîmpeanu a menționat că liceele de top vor să organizeze admitere. “Sunt licee de prestigiu care vor să organizeze propria selecție a elevilor: nevoia de echilibru între echitate și performanță.”

Un alt aspect dezbătut a fost legat de posibilitatea ca cei care ar fi admiși la un liceu de top să nu mai dea Evaluarea Națională. “Nu știu și nu vreau să vă răspund la această întrebare, pentru că ar însemna că facem acele consultări degeaba. Sunt foarte multe ipoteze pe care le avem și pe care le am în calcul”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Sursă foto: gov.ro / Sorin Cîmpeanu

Articolul Admiterea la liceu, prevăzută de „România Educată”, încurajează meditațiile? Ministrul Educației: Să eliminăm ipocrizia aceasta că „vai, nu este bine să faci meditații”. Este foarte bine să faci meditații, condiția e să nu faci cu elevii de la clasă apare prima dată în Edupedu.ro.

Close