Admitere Liceu 2020, în Monitorul Oficial. Obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5 a fost eliminată, iar școlile primesc o zi dedicată înscrierii candidaților

Admitere Liceu 2020, în Monitorul Oficial. Obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5 a fost eliminată, iar școlile primesc o zi dedicată înscrierii candidaților

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial ordinul 5.532 din 11 decembrie 2019, care elimină obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5. Edupedu.ro a publicat în exclusivitate, informația că Ministerul a finalizat acest proiect de ordin, care scoate media 5 ca limită pentru înscrierea la liceu. O altă modificare este eliminarea cuvântului „admitere” din mai multe articole și înlocuirea sa cu „repartizarea/repartiția”, iar școlilor li s-a dat o zi dedicată în calendarul admiterii pentru completarea fișelor elevilor în aplicația informatică.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial nr 1036 din 24 decembrie 2019 prevede o singură condiție pentru elevii care vor să urmeze liceul, la prima repartizare computerizată după Evaluarea Națională din vară: să fi susținut examenele Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a. Acest ordin de ministru modifica OMEN 4.948 din 27.08.2019 care fusese semnat de Daniel Breaz (ministru interimar al Educației) și care introducea media 5 la Evaluarea Națională ca o condiție obligatorie pentru ca elevii să se poată înscrie la repartizarea computerizată pentru admiterea în liceu.

În plus, o altă modificare este înlocuirea sintagmei „candidaților declarați admiși” din alin 11, cu sintagma „candidaților repartizați”.

Calendarul admiterii se modifică prin introducerea unei zile dedicate completării în aplicația informatică de către secretariatele școlilor, cea de 30 iunie 2020, a fișelor de înscriere ale elevilor care au susținut Evaluarea Națională. Până acum această înscriere avea loc în aceeași zi cu anunțarea ierarihiei la nivel județean a absolvenților de clasa a VIII-a, pe 1 iulie 2020.

FOTO:Photo by fauxels from Pexels

Citește și:

Articolul Admitere Liceu 2020, în Monitorul Oficial. Obligativitatea școlii profesionale pentru elevii cu medii sub 5 a fost eliminată, iar școlile primesc o zi dedicată înscrierii candidaților apare prima dată în Edupedu.

Close