A murit laureatul premiului Nobel pentru Fizică Masatoshi Koshiba: omul de știință și-a folosit suma cu care a fost premiat pentru înfiinţarea unei fundaţii cu obiectivul de a preda ştiinţa tinerilor

A murit laureatul premiului Nobel pentru Fizică Masatoshi Koshiba: omul de știință și-a folosit suma cu care a fost premiat pentru înfiinţarea unei fundaţii cu obiectivul de a preda ştiinţa tinerilor

Laureatul Premiului Nobel Masatoshi Koshiba, om de ştiinţă japonez, a murit la Tokyo, la vârsta de 94 de ani, relatează vineri agenţia DPA care citează media locale.

Koshiba, unul dintre cei trei câştigători ai Premiului Nobel pentru Fizică din 2002, a murit joi de cauze naturale la un spital din capitala Japoniei, a anunţat Kyodo News, citând Universitatea din Tokyo, relatează Agerpres.

Profesor emerit la această universitate, Koshiba a fost desemnat câştigător al Premiului Nobel ‘pentru contribuţiile de pionierat în astrofizică, în special pentru detecţia neutrinilor cosmici’, a indicat Comitetul Nobel la acordarea distincţiei.

Masatoshi Koshiba a împărţit premiul cu regretatul Raymond Davis Jr din Statele Unite şi cu regretatul Riccardo Giacconi, născut în Italia.

Koshiba a folosit suma care însoţeşte premiul Nobel pentru înfiinţarea unei fundaţii, în 2003, cu obiectivul de a preda ştiinţa tinerilor.

Cercetătorul japonez, născut în prefectura Aichi în 1926, a obţinut doctoratul la Universitatea Rochester din New York în 1955, după ce a studiat la Universitatea din Tokyo.

Articolul A murit laureatul premiului Nobel pentru Fizică Masatoshi Koshiba: omul de știință și-a folosit suma cu care a fost premiat pentru înfiinţarea unei fundaţii cu obiectivul de a preda ştiinţa tinerilor apare prima dată în Edupedu.

Close